Angajații din învăţământ se vor putea testa gratuit, la cerere. | Ziua Veche
Acasa Actualitate-Interna Angajații din învăţământ se vor putea testa gratuit, la cerere.

Angajații din învăţământ se vor putea testa gratuit, la cerere.

scris de Misu Andrei
26 afisari

Primăria București a pregătit teste pentru cei 17.000 de angajaţi din învăţământul bucureştean, cadre didactice şi personalul auxiliar, a declarat luni primarul general Gabriela Firea. Testarea se va efectua gratuit, la cerere şi ar trebui realizată în ultima săptămână de vacanţă, a adăugat ea.

„Primăria Capitalei, prin Administraţia Spitalelor, demarează cel mai amplu program de testare în mediul şcolar, unic până acum în ţară, care corespunde programelor similare din întreaga Europă, care au dat un succes foarte mare. Toate cadrele didactice din Bucureşti, dacă doresc, nimeni nu este obligat, se pot testa gratuit. (…)

Am pregătit teste pentru 17.000 de persoane, reprezentând personalul din unităţile de învăţământ, inclusiv personal auxiliar. Testare gratuită.

Pentru a fi valabil testul, acesta trebuie realizat practic în ultima săptămână de vacanţă.

Avem capacitate de testare de 5.000 de teste pe zi„, a precizat Gabriela Firea, în debutul Comandamentului pentru redeschiderea şcolii, desfăşurat la sediul Primăriei Capitalei.

Primarul general a menţionat că Municipalitatea a pregătit o capacitate extinsă de testare, inclusiv pentru elevi, iar cei care prezintă simptome de infecţie respiratorie, precum febra sau starea generală proastă, vor fi testaţi.

„Am pregătit o capacitate extinsă de testare pentru cei 250.000 de elevi din Bucureşti – deci pentru toţi elevii – la cerere, nimeni nu este forţat, fiind o problemă personală, de sănătate. Nu este necesar ca înainte de şcoală să fie testaţi toţi cei 250.000 de elevi, dar în fiecare dimineaţă, la triajul care se efectuează, la intrare în grădiniţă, şcoală sau liceu – şi din 1 octombrie şi în facultate – dacă se observă mici semne de infecţie respiratorie (…) acele situaţii vor fi transmise imediat de către reprezentantul ASSMB la cabinetul de medicină şcolară şi imediat acel copil va fi trimis la testare”, a spus primarul general.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult