Acasa Actualitate-Interna AUR va depune în parlament o lege anti pașaport covid și anti discriminare pe motivul vaccinării

AUR va depune în parlament o lege anti pașaport covid și anti discriminare pe motivul vaccinării

scris de Misu Andrei
41 afisari

Parlamentarii AUR lucrează la un proiect legislativ care să pedepsească orice discriminare pe motive medicale, a declarat, miercuri, copreşedintele AUR Claudiu Târziu.

„Respingem ideea de a fi discriminaţi pe motive medicale şi nu numai că respingem, lucrăm la un proiect de lege pe care sperăm să-l putem trece prin Parlament, prin care să interzicem orice discriminare pe temei medical, discriminare care dacă este înfăptuită, să fie aspru pedepsită”, a precizat Claudiu Târziu într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că AUR se va opune „categoric” paşaportului de vaccinare şi oricărei alte forme de condiţionare a accesului în spaţii publice şi a călătoriilor.

„Respingem categoric orice fel de condiţionare a călătoriilor, a accesului în spaţiul public – fie el restaurant, spaţiu de spectacol sau orice altceva”, a spus liderul AUR, citat de Agerpres.

El l-a criticat pe ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, pentru că „discriminează” studenţii care nu acceptă să se vaccineze.

„Ceea ce propune astăzi domnul ministru Cîmpeanu este (…) aceea de a diferenţia şi de a discrimina studenţii care nu acceptă să se vaccineze cu un ser despre care nu se ştie dacă face bine sau rău. Atitudinea domniei sale vine în continuarea unei atitudini constante a acestei puteri, de peste un an de zile încoace, şi anume una de a limita libertăţile şi de a închide gura oricărei opoziţii. Nu suntem de acord cu o astfel de atitudine, o respingem categoric. Îl avertizăm pe domnul ministru, despre care credeam că este dintr-o altă speţă, că ne vom opune vehement unor astfel de măsuri, cum ne opunem deja şi celorlalte măsuri dictate în mod abuziv de către Guvernul nostru”, a punctat copreşedintele AUR.

1 comentariu

Mihalache Ovidiu 06-05-2021 - 11:42

Sunt de acord cu initiativa AUR!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult