Consiliul Economic şi Social (CES) a avizat nefavorabil un proiect de OUG pus în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor. Inițiativa prevede posibilitatea creșterii sau introducerii de noi taxe și impozite, fără a mai respecta termenul actual de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial.
„Se propune modificarea dispozițiilor Codului fiscal în sensul flexibilizării condițiilor actuale din Codul fiscal care restricționează posibilitatea introducerii de impozite, taxe sau contribuţii obligatorii noi, majorarea celor existente, eliminării sau se reducerii facilităţilor existente, a căror intrare în vigoare să fie prevăzută la termene mai scurte de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În acest sens, se propune introducerea unei excepții de la regulile actuale prevăzute la art. 4 din Codul fiscal, conform căreia, în situații extraordinare de deficit bugetar, să poată fi efectuate modificări şi/sau completări ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se introduc impozite, taxe sau contribuţii obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilităţi existente, cu intrare în vigoare la termene mai scurte de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată în Nota de fundamentare a actului normativ.
Inițiativa a fost pusă în dezbatere publică în aceeași zi în care au fost publicate noile măsuri fiscale prevede posibilitatea creșterii sau introducerii de noi taxe și impozite, fără a mai respecta termenul actual de 6 luni.
CES: Dă posibilitatea modificărilor de taxe, impozite şi facilitaţi fiscale la discreţia guvernanţilor
Reprezentanţii CES au avizat nefavorabil proiectul, argumentând că în contextul repercusiunilor pe care le va genera, nu este oportună promovarea unei astfel de măsuri prin intermediul ordonanţei de urgenţă.
„În temeiul art. 5 lit. a) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în şedinţa din data de 20.09.2023, desfăşurată online, conform prevederilor Hotărârii Plenului nr.86/17.05.2022, avizează NEFAVORABIL prezentul proiect de act normativ, cu următoarea motivare: prevederea unui termen de intrare în vigoare mai mic de 15 zile, prevăzut de Codul Fiscal ca termen minim de intrare în vigoare pentru ordonanţe de modificare a Codului Fiscal, contravine principiului legalităţii şi riscă să ducă la declararea ca neconstituţională cel puţin a articolului 2 al proiectului de ordonanţă de urgenţă”, a transmis CES, potrivit Agerpres.
De asemenea, CES precizează că măsura propusă produce impredictibilitate în domeniul legislaţiei fiscale şi, implicit, în activitatea persoanelor fizice şi juridice vizate de noile prevederi fiscale, cu aplicabilitate imediată, în condiţiile unor proiecte personale şi planuri de afaceri aflate în derulare, transformând, practic, o excepţie în normă.
Altă motivare transmisă de CES vizează faptul că în nota de fundamentare se invocă reducerea termenului de aplicare a modificărilor fiscale la mai puţin de 6 luni, iar în cuprinsul proiectului de ordonanţă de urgenţă se introduce prevederea referitoare la aplicarea imediată, odată cu publicarea în Monitorul Oficial.
„Întrucât această modificare nu este una provizorie raportată la situaţii excepţionale, ea va rămâne cu titlu permanent, dând posibilitatea modificărilor de taxe, impozite şi facilitaţi fiscale la discreţia guvernanţilor, fără a se ţine cont de necesităţile reale ale cetăţenilor şi ale mediului de afaceri; proiectul de act normativ propune o singură soluţie la problema existentă în economie, or, ar fi benefic să se identifice soluţii alternative, chiar soluţii mixte în această situaţie, luând în considerare şi diminuarea de cheltuieli, nu doar creşterea taxelor şi a impozitelor (creşterea presiunii fiscale)”, se mai arată în răspunsul transmis de CES.
1 comentariu
& Au fost ”reglementate” ”atribuții” , ”competențe” , societăților comerciale de drept privat să ”elibereze” avize de lucru la proiecte publice realizate pe domeniul public, în ”speța” Transgaz și Umbrărescu ,?
Comments are closed.