Ministrul Afacerilor Externe a afirmat, în timpul reuniunii miniștrilor afacerilor externe din statele membre UE, că pentru România sunt două subiecte importante pe agendă. Mai exact, sprijinul acordat Ucrainei și sprijinul Uniunii Europene pentru Republica Moldova.
„Prima decizie va fi acordul politic, la care sunt convins că se va ajunge astăzi, de a stabili un nou regim de sancțiuni împotriva celor care acționează pentru destabilizarea statului și împotriva ordinii constituționale a Republicii Moldova. Este o propunere pe care am făcut-o la Consiliul Afaceri Externe din 20 februarie și sunt foarte bucuros că, într-o perioadă atât de scurtă de timp, a fost creat acest regim de sancțiuni. Cred că este cel mai rapid proces de crearea a unui regim de sancțiuni în istoria Uniunii Europene. Sunt foarte bucuros că acesta va fi un instrument foarte important pentru a întări reziliența și securitatea Republicii Moldova în contextul acțiunilor orchestrate de către Rusia, precum demonstrațiile sau acțiunile subversive împotriva ordinii constituționale a Republicii Moldova, la care am fost martori în ultimele luni”, a declarat Bogdan Aurescu.
Șeful diplomației române a punctat că este important ca regimul de sancțiuni să fie adoptat, pentru ca orice măsuri de creștere a securității Republicii Moldova înseamnă o măsură care va consolida securitatea României și a cetățenilor săi.
„Deja lucrăm împreună cu autoritățile din Republica Moldova asupra primei liste de persoane care să fie sancționate după ce regimul de sancțiuni va fi adoptat. Aceste măsuri, care vor include interdicții de călătorie și înghețarea activelor pentru astfel de persoane sau pentru entitățile implicate în astfel de acțiuni destabilizatoare vor reprezenta nu doar sancțiuni față de aceste persoane, dar și un factor de descurajare față de alte astfel de acțiuni în viitor”, a adăugat ministrul.
Potrivit lui Bogdan Aurescu, o altă decizie importantă este adoptarea deciziei de creare a unei misiuni civile de Parteneriat UE în Republica Moldova.
„Este o altă măsură importantă, pe care România a susținut-o puternic și care va contribui, de asemenea, la creșterea rezilienței și a securității Republicii Moldova, deoarece va lupta împotriva acțiunilor hibride la adresa Republicii Moldova, împotriva dezinformării, împotriva acțiunilor care vizează securitatea cibernetică a țării și, de asemenea, va îmbunătăți gestionarea situațiilor de criză din Republica Moldova. Desigur, România va sprijini funcționarea acestei Misiuni, inclusiv prin propunerea de experți care să participe la Misiune. Nu în ultimul rând în ceea ce privește Republica Moldova, voi încuraja continuarea asistenței pentru această țară în cadrul Facilității Europene pentru Pace. O decizie în acest sens se va lua la începutul lunii mai”, a adăugat șeful diplomației române.
Ministrul Afacerilor Externe a adăugat că este foarte important ca Republica Moldova să se afle în continuare pe ordinea de zi a Consiliului Afaceri Externe: „Voi reitera astăzi propunerea mea de a avea pe agenda unui viitor Consiliu Afaceri Externe, înainte de vară, conflictele prelungite din regiunea Mării Negre. Este, de asemenea, important ca UE să continue să acorde atenție acestei probleme foarte relevante”.
Continuarea sprijinului pentru Ucraina
Referitor la Ucraina, România, prin vocea ministrului Afacerilor Externe își va exprima susținerea României pentru continuarea sprijinului față de Ucraina pe toate planurile, pentru a câștiga războiul împotriva Rusiei.
„Îi voi informa astăzi pe colegii mei despre rezultatele foarte bune ale celor două evenimente pe care le-am găzduit la București, în data de 13 aprilie – prima Conferință privind Securitatea Mării Negre sub egida Platformei Internaționale Crimeea și Trilaterala România – Republica Moldova – Ucraina. Ambele evenimente au vizat aspecte privind securitatea regiunii Mării Negre, precum și recomandări de îmbunătățire a cooperării dintre cele trei țări în domeniul apărării și securității”, a transmis Bogdan Aurescu.
Un alt subiect abordat a fost Planul de Acțiune al UE privind efectele războiului. În acest context, Bogdan Aurescu a prezentat eforturile de outreach ale României față de statele terțe, inclusiv cele din America latină, în cadrul vizitei președintelui României.
„Voi exprima astăzi – ceea ce fac și acum – condamnarea fermă a declarațiilor ambasadorului chinez la Paris, care pun sub semnul întrebării suveranitatea statelor care și-au câștigat sau și-au recâștigat independența după disoluția Uniunii Sovietice. Asemenea declarații sunt inacceptabile și contravin Cartei ONU”,a declarat ministrul.
1 comentariu
Din nou Romania pe post de vuvuzea. Asta a fost si va ramane rolul nostru, acela de a propune ceea ce vor americanii, pentru ca acestia sa poata spune ”NU NOI, AM VRUT, VOI ATI CERUT”.
Comments are closed.