BOR reacționează dur la anunțul lui Orban | Ziua Veche
Acasa Actualitate-Interna BOR reacționează dur la anunțul lui Orban

BOR reacționează dur la anunțul lui Orban

scris de Misu Andrei
62 afisari

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a declarat luni cu privire la anularea pelerinajului de Sfântul Dumitru din București că gestul reprezintă „un excesiv superior dispreț față de realitate socială imediată”.

Exercițiile negative de imaginație la cel mai înalt nivel referitoare la comportamentul oamenilor credincioși (declarați aprioric suspecți), la capacitatea de organizare a Bisericii (altfel partener social exemplar al autorităților) și la importanța prezenței și manifestării faptului religios în societate pot fi realmente ofensatoare. Lipsa dialogului interinstituțional, a cooptării în reflecția asupra deciziilor cu impact public major referitoare la suspendarea, fie și temporară, a unor libertăți fundamentale, precum libertatea religioasă, a unor experți în domenii conjunctural conexe ale zonei politicului și sănătății publice, denunță un excesiv superior dispreț față de realitate socială imediată”, afirmă Vasile Bănescu, potrivit unui comunicat transmis presei.

„Aceasta e mult mai complexă decât le pare celor ce cred că poate fi oricând și cu orice consecințe modificată. Organismul comunitar funcționează firesc doar în stare de echilibru izvorât din discernământ și dialog pentru care Biserica pledează permanent. Ca și pentru respectarea tuturor regulilor de natură sanitară ce se impun acum”, completează el.

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române precizează că „aroganța, autarhismul decizional și solipsismul moral nu au onorat și nu vor onora niciodată pe nimeni”.

„Pelerinajul organizat riguros, în condiții excepționale de respectare a unor reguli aplicate drastic și a căror încălcare (acum imaginară) poate fi sancționată oricând de autorități, este nu doar una dintre expresiile profunde ale libertății religioase responsabile, ci, în actualul context, și o formă benefică de încredere și de respect față de majoritatea oamenilor cuminți și credincioși ai acestei țări”, completează Vasile Bănescu.

1 comentariu

angela 13-10-2020 - 14:00

Prea tarziu…odata ce Patriahul are botnita din solidaritate civica…poate va avea parte de o inmormantare circ asemeni arhiereului Pimen. BOR si.a vandut sufletul pentru bani, doar nu ne credeti prosti sa nu intelegem! Sminteala a cuprins BOR de mult, acum doar sunteti la vedere!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult