Acasa Actualitate-Interna Calendarul înscrierii în clasele primare a fost modificat

Calendarul înscrierii în clasele primare a fost modificat

scris de Misu Andrei
69 Afisari

Ministerul Educației anunță într-un comunicat că a fost trimis spre publicarea în Monitorul Oficial un ordin de ministru prin care se modifică programul înscrierii în învățământul primar 2023 – 2024.

(foto:gazetabt.ro)

Până acum, au fost depuse și validatele cererile de înscriere.

”Pentru următoarea perioadă, vă comunicăm următoarele:

Pentru prima etapă de înscriere, în perioada 29 mai – 6 iunie 2023, vor avea loc:

  • procesarea, la nivelul unităților de învățământ, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere;
  • repartizarea, la școala de circumscripție, a copiilor ai căror părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali au solicitat înscrierea la altă școală decât școala de circumscripție și nu au fost repartizați din lipsă de locuri și care au exprimat această opțiune în cererea de înscriere;
  • afișarea, în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratelor școlare a listei copiilor înmatriculați și a numărului de locuri libere.

Pentru a doua etapă de înscriere, în perioada 6 – 12 iunie vor avea loc:

  • depunerea, la unitatea de învățământ, a cererilor de înscriere pentru copiii care nu au fost cuprinși în etapa anterioară;
  • validarea cererilor de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor.
  • În perioada 13-19 iunie vor avea loc: procesarea cererilor de înscriere, la nivelul unității de învățământ, în limita locurilor rămase libere; afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare”, se arată în comunicatul Ministerului Educației.
  • procesarea cererilor de înscriere, la nivelul unității de învățământ, în limita locurilor rămase libere;
  • afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare”, se arată în comunicatul Ministerului Educației.

În intervalul 1 – 8 septembrie 2023, vor fi soluționate, de către inspectoratele școlare, cererile părinților copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ.

Calendarul integral va fi disponibil după publicarea în Monitorul Oficial.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS