Acasa Actualitate-Interna Care sunt condițiile pentru achiziția unei locuințe cu reducerea TVA de 5%

Care sunt condițiile pentru achiziția unei locuințe cu reducerea TVA de 5%

scris de Misu Andrei
70 Afisari

Avocatul Augustin Drăghiceanu și consultantul fiscal Cristian Rădulescu au explicat, potrivit Gândul, că sunt trei condiții pentru care o locuință nouă să poată fi achiziționată cu o cotă de TVA redusă la 5% și ce înseamnă ultimele modificări legislative.

Potrivit spiacialiștilor, clarificările aduse prin noul act legislativ se aplică tuturor situațiilor de drept, relatează Gândul, care arată că există 3 condițiii importante pentru aplicarea cotei de TVA de 5%: cea legată de preț, cea legată de suprafață și cea care privește ca imobilul să fie locuit.

Atfel, sursa citată arată că anul acesta locuințele care sunt până în 450.000 de lei pot să fie cumpărate cu cota de TVA de 5% indiferent de numărul lor. „Apoi avem o condiție de preț de 700.000 de lei, deci peste 450.000 de lei dar până în 700.000 de lei, în care se poate achiziționa un singur imobil, iar de la anul aceste două plafoane de 450.000 de lei și 700.000 de lei vor fi schimbate, va rămâne un singur plafon, de 600.000 de lei în care trebuie să ne încadrăm”, a explicat consultantul fiscal Cristian Rădulescu, potrivit Gândul.

Apoi, a doua condiție este legată să zic, important, de suprafața pe care trebuie să o aibă imobilul, respectiv apartamentul sau casa, și vorbim de o suprafață utilă maximă de 120 metri pătrați. Și aici se face trimite la Legea Locuinței în funcție de care să se determine această suprafață utilă”, mai subliniază specialistul, menționând însă că rămâne „de văzut și de urmărit cu atenție ce se întâmplă cu balcoanele, cu terasele și alte elemente care pot să intre sau care nu pot să intre în suprafața utilă a apartamentului și este important din această perspectivă”.

Potrivit consultantului fiscal, „a treia condiție era o condiție generică care spunea că acele imobile trebuie să fie locuite ca atare la momentul livrării, la momentul la care se face transferul dreptului de proprietate și de posesie implicit asupra bunului imobil unde pur și simplu nu existau clarificări prin legislația fiscală vizavi de îndeplinirea acestei condiții”.

Rapotarea la Legea Locuinței din 1996

Potrivit expertului, în lipsa clarificărilor legislative aduse, pentru aplicarea cotei de 5%, ANAF se întrepta către Legea Locuinței din 1996, act normativ care conține astfel criterii privind locuirea, care nu mai sunt de actualitate în prezent. „O să găsim lucruri hilare între condițiile pe care le avea de îndeplinit un apartament la momentul respectiv, mergându-se până acolo încât dotarea, să zicem, a băilor unui apartament ar fi trebuit să fie cu cuier cu etajeră mica, etajeră mare, cu port prosop, port săpun, port hârtie și așa mai departe și de aici anumite interpretări absolut bizare și, cum spuneam, neechilibrate din partea ANAF care a venit și a spus în lipsa acestor dotări apartamentul nu e considerat locuibil ca atare, deci nu se poate aplica cota de TVA de 5%”, a mai explicat expertul.

Din punctul meu de vedere nu s-a întâmplat decât o clarificare, nu s-a produs o modificare. Această clarificare este esențială. Nici organele fiscale și nici instanțele de judecată nu vor mai putea aprecia un imobil la gri care nu are dotările la anexa la legea 114 ca neputând fi locuită ca atare. Din punctul meu de vedere această clarificare trebuie să dea lumina în toate dosarele existente pe rol sau, respectiv, în situația în care avem controale fiscale deschise și neîncheiate”, a spus Augustin Drăghiceanu, potrivit sursei citate.

Cristian Rădulescu a mai subliniat că Parlamentul a precizat „că nu este o modificare de substanță, de fond, a condițiilor de aplicare a cotei de TVA de 5% ci, dimpotrivă, este o clarificare cu privire la această condiție de a fi locuită ca atare, motiv pentru care nu s-a mers pe o modificare a Codului Fiscal la articolul privind cota de TVA și condițiile pe care le dezbatem noi, ci vorbim de introducerea unei definiții noi, în capitolul de TVA, a imobilului locuit ca atare, definiție care clarifică faptul că acestea sunt condițiile pentru aplicarea cotei de TVA de 5%. Această clarificare ar trebui să-și producă efecte atât pe viitor cât și în trecut pentru că în mod evident asta a fost intenția legiuitorului la acest moment”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult