Acasa Actualitate-Interna Cătălin Drulă, despre demiterea directorului CFR: Pentru mine subiectul e încheiat

Cătălin Drulă, despre demiterea directorului CFR: Pentru mine subiectul e încheiat

scris de Misu Andrei
66 afisari

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a fost întrebat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă de la minister, dacă îl va demite pe șeful CFR Călători, Ovidiu Vizante, după ce acesta a avut o ieșire nervoasă față de un jurnalist, în urma blocajelor trenurilor de joi. Oficialul din Guvern a spus că “actul de management se judecă aşezat, la rece, nu după o greşeală de moment”. Drulă a spus că “pentru mine subiectul e încheiat”.

“Principiile pe care funcţionez şi echipa mea funcţionează cât timp sunt aici sunt pe bază de profesionalism şi eficienţă. Asta înseamnă că actul de management se judecă aşezat, la rece, nu după o greşeală de moment, o declaraţie oricât de nefericită a fost. Domnul director de la CFR Călători şi-a prezentat scuze public ieri şi pentru mine subiectul e încheiat”, a afirmat Cătălin Drulă, într-o conferință de presă susținută după o întâlnire cu reprezentanţii tuturor operatorilor de transport feroviar de marfă şi călători licenţiaţi.

Acesta a mai afirmat că directorul CFR Călători va fi evaluat la patru luni, termen care se va împline pe 19 august.

„Există o evaluare a mandatului dumnealui. Dumnealui are un mandat, conform legii, de patru plus două luni. Aşa sunt mandatele cu o evaluare interimară la patru luni şi una finală la şase luni. Acest termen de patru luni se împlineşte pe 19 august. Vom avea o evaluare profesionistă aşa cum facem pentru toţi managerii pe care i-am adus în Ministerul Transporturilor şi vom concluziona atunci ce se întâmplă în continuare la CFR Călători”, a mai explicat ministrul.

Sute de persoane, printre care zeci de copii care au plecat aseară din Mangalia nu au ajuns nici acum la destinație, după mai bine de 24 de ore. După ce aseară a rămas blocat în apropiere de Gara de Nord, „trenul groazei” s-a blocat din nou, de data aceasta în Valea Albă. Locomotiva trimisă pentru a ajuta s-a stricat și ea iar garnitura s-a pus în mișcare abia după trei ore, cu ajutorul unei a treia locomotive.

Directorul CFR, Ovidiu Vizante, a declarat, joi dimineața, că directorii CFR au încercat să găsească miercuri noaptea o soluție pentru trenul blocat în câmp și a reacționat iritat când a fost întrebat de ce nu s-a găsit o soluție pentru cei 30 de copii care au stat opt ore în tren.

Ulterior, premierul Florin Cîțu a declarat că  i se pare anormal să avem astfel de situaţii, iar un şef de la CFR Călători sau un director să spună că soluţia vine din altă parte. Premierul a evitat să spună dacă va cere demiterea directorului.

Ulterior, directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a explicat reacția pe care a avut-o joi dimineață în legătură cu trenul rămas opt ore în câmp. Acesta spune că „a fost un moment de lipsă de concentrare pe fondul oboselii acumulate după o noapte petrecută la serviciu”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult