Acasa Actualitate-Interna Ce se întâmplă cu școlile profesionale după adoptarea noilor legi ale educației

Ce se întâmplă cu școlile profesionale după adoptarea noilor legi ale educației

scris de Misu Andrei
78 Afisari

Prezentă în studioul Adevărul live, ministrul Educației, Ligia Deca, a explicat cum va putea fi organizat învățământul preuniversitar dual, după adoptarea noilor legi ale educației.

Proba scrisă a concursului pentru directorii de şcoli

Noul proiect de lege a învățământului preuniversitar nu are în vedere desființarea școlilor profesionale, dimpotrivă, a mai spus ministrul: ”Școlile profesionale sunt organizate – cele mai multe – în cadrul liceelor tehnologice. Avem puține – câteva zeci – care au personalitate juridică proprie. Aceste școli profesionale își vor putea extinde nivelul de educație. Până acum era până la nivel 3 de calificare, ele vor putea urca la nivelul 4 și deveni și ele licee tehnologice. Aveam această solicitare de multă vreme, unele dintre ele așteptau cadrul legislativ pentru o rută de dual complet, până la clasa a XII-a. Noi, creionând o rută completă de dual permitem practic ca toți cei care organizează învățământ profesional să aibă orizont până la nivelul de calificare până la care poate merge copilul”.

Statul va acorda facilități fiscale firmelor care se vor implica în învățământul dual, a mai spus Deca. Cel puțin la început. Există bani în PNRR pentru finanțare de campusuri duale, a dat asigurări Ligia Deca, peste 300 de milioane de euro care vor fi investiți în 16 campusuri în toată țara. Acestea vor include primării, școli sau licee tehnologice, angajatori și universități. ”Tocmai pentru a da u parcurs complet de învățământ tehnologic dual”, a conchis ministrul.

Cum abordăm violența în școli

Referitor la violența ca fenomen în școlile românești, Deca a subliniat că atât profesorii, cât și părinții și elevii pot lucra cu specialiști cu experiență în situații conflictuale: ”Și pot exista cursuri de consiliere care să facă partea de prevenție. În cazul în care se ajunge la cazuri de violență în școală am luat legătura cu ANPDC și Ministerul Familiei pentru a face mai clare procedurile de intervenție. Noi avem proceduri de intervenție la nivelul școlii. Și cei de la DGASPC au procedurile lor de intervenție și la asta lucrăm la nivel tehnic. Să interconectăm cele două proceduri astfel încât dacă este un caz mai dificil care are nevoie de intervenția altor instituții să urmărim ce se întâmplă cu copilul și cu familia și apoi să se întoarcă feedback-ul în comunitatea școlară. Știm cu toții că acum, învățământul obligatoriu este până la nivelul clasei a XII-a. Mi se pare normal ca eforturile noastre să fie nu de a îndepărta copilul de la clasă, ci de a găsi soluțiile pentru a-i îndrepta comportamentul și a-l ajuta să se integreze”, a explicat oficialul.

În ceea ce privește violența din partea profesorilor către elevi, în noul proiect de lege există o prevedere în care dacă sunt sesizate fapte de violență, profesorul să nu mai fie în contact cu acel colectiv de elevi unde s-a înregistrat cazul, a adăugat ministrul: ”Adică să primească alte atribuții eventual administrative. Dacă se clarifică și se dovedește că profesorul este nevinovat, poate reveni la clasă, dar dacă se dovedește că au existat manifestări inacceptabile i se va desface contractul de muncă”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult