Acasa Actualitate-Interna Cele 3 scenarii ale INSP pentru evoluția COVID în următoarea lună

Cele 3 scenarii ale INSP pentru evoluția COVID în următoarea lună

scris de Misu Andrei
92 Afisari

Creșterea numărului de cazuri noi de COVID în rândul copiilor, odată cu reluarea cursurilor față în față, stă la baza unui val trei al pandemiei, potrivit INSP. Relaxarea restricțiilor, dar și instalarea așa numitei oboseli pandemice, care se traduce într-o tendință de a renunța la măsurile de protecție individuală, sunt alți factori care contribuie la o creștere a numărului de cazuri noi, vizibilă deja.

Specialiștii în sănătate publică lucrează cu trei variante, iar cel mai negru scenariu arată că, până în 20 martie, am putea ajunge la aproape 9.000 de cazuri noi în fiecare zi, de la o medie de 2.300 cât am înregistrat săptămâna trecută.

Pe baza datelor colectate de la reluarea cursurilor, Institutul Naţional de Sănătate Publică a stabilit trei scenarii de evoluţie a situaţiei epidemiologice:

  • 1. Creştere constantă cu 1% pe zi, ceea ce ar conduce la o medie de 3.300 de cazuri zilnice în 20 martie
  • 2. Creştere constantă cu 2% pe zi ceea ce ar conduce la o medie de 4.600 de cazuri zilnice în 20 martie
  • 3. Creştere constantă cu 4% pe zi ceea ce ar conduce la o medie de 8.900 de cazuri zilnice în 20 martie

INSP precizează însă că scenariile nu constituie modele matematice de evoluţie, ci ipoteze de lucru.

Începând cu data de 17 februarie, se înregistrează o creştere susţinută a mediei cazurilor confirmate pe parcursul ultimelor 7 zile consecutive, evoluţia îndreptându-se spre scenariul 2”, arată analiza INSP.

IS-a observant o creştere a numărului de cazuri în rândul grupei de vârstă 0-19 ani.

În perioada următoare este posibil să se observe un impact indirect, datorat faptului că 97% din cazurile din grupa 0-19 ani sunt izolate la domiciliu. Este posibil ca aceste cazuri sa transmită infecţia la persoanele adulte din aceeaşi locuinţă, iar acestea, în funcţie de vârstă şi comorbidităţi, să prezinte forme de boală care să necesite spitalizare”, potrivit analizei.

Observarea acestei creșteri a numărului de cazuri nu poate fi pusă pe seama răspândirii în comunitate a variantei de virus din Marea Britanie. Era de așteptat că deschiderea școlilor va introduce un nivel sporit de mobilitate si interacțiune suplimentare în cadrul comunităților, ceea ce va afecta situația epidemiologică. La acestea se adaugă si redeschiderea în unele zone a activităților operatorilor economici din domeniul HoReCa, jocuri de noroc și cultură, precum și probabil o relaxare la nivel individual în ceea ce privește măsurile de protecție și a interacțiunilor, datorată „oboselii pandemice””, avertizează INSP.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult