Cine a aprobat pelerinajul de Sfântul Dimitrie din București | Ziua Veche
Acasa Actualitate-Interna Cine a aprobat pelerinajul de Sfântul Dimitrie din București

Cine a aprobat pelerinajul de Sfântul Dimitrie din București

scris de Misu Andrei
35 afisari

Patriarhia a anunțat că pelerinajul de Sfântul Dimitrie din București va avea loc de duminică până marți și că la eveniment vor lua parte doar credincioșii care au buletin de București. Premierul Ludovic Orban a negat însă că ar fi discutat despre acest subiect cu patriarhul Daniel. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat la Digi24 că evenimentele prilejuite de Sfântul Dimitrie în București au primit aprobări de la instituțiile care au această sarcină – DSP, Jandarmeria București, prefectură și primărie.

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou. Programul manifestărilor de la Patriarhie

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou. Programul manifestărilor de la Patriarhie

„Nu cred că e vorba de o negare radicală, premierul cred că a dorit să transmită că decizia pentru organizarea unui eveniment public precum un pelerinaj foarte restrâns de altfel și în condiții extrem de severe nu aparține Guvernului României”, a spus Vasile Bănescu, despre declarațiile premierului.

„E un demers pe care Patriarhia și Arhiepiscopia Bucureștiului le-au făcut ca în fiecare an la instituțiile care au în activitatea lor inclusiv responsabilitatea de a acorda aprobare pentru un astfel de eveniment – DSP, Jandarmeria București, Prefectura și Primăria București.

Acestea sunt instituțiile care au luat la cunoștință argumentația și condițiile pe care însăși Patriarhia le-a gândit în contextul neobișnuit de alertă specială în care se află Bucureștiul, condiții care vor fi respectate exemplar. Avem protocol ferm cu Jandarmeria Română, am avut întâlniri de lucru cu reprezentanții Jandarmeriei Române.

Exista aprobări de la toate aceste instituții.

Aceste condiții sunt de o severitate fără precedent.

Biserica a fost alături de autorități, un aliat exemplar.”, a explicat la Digi24 Vasile Bănescu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult