Circulația pe timpul nopții va fi interzisă. Klaus Iohannis anunță carantină parțială în România. | Ziua Veche
Acasa Actualitate-Interna Circulația pe timpul nopții va fi interzisă. Klaus Iohannis anunță carantină parțială în România.

Circulația pe timpul nopții va fi interzisă. Klaus Iohannis anunță carantină parțială în România.

scris de Misu Andrei
70 afisari

Klaus Iohannis a anunțat noi măsuri stricte de restricție care ar urma să intre în vigoare în perioada următoare. Președintele a prezidat ședința de Guvern și a anunțat că circulația pe timpul nopții va fi interzisă, măștile vor fi obligatorii peste tot, în toată țara, târgurile și piețele vor fi închise, iar școlile vor trece toate în online. Premierul Ludovic Orban a anunțat că măsurile vor intra în vigoare de luni.

„Am avut astăzi aproape 10.000 de cazuri noi. Am avut și astăzi prea mulți care au decedat și trebuie să fim foarte realiști. Sunt necesare măsuri ferme pentru a controla extinderea pandemiei.

Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan național precum școlile să treacă toate în online. Angajații și din public și din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil.

Magazinele trebuie să fie închise seara la ora 9:00. Circulația pe timpul nopții trebuie restricționată. Petrecerile trebuie interzise. Târgurile și piețele trebuie închise. Portul măștii trebuie să devină obligatoriu peste tot în țară indiferent dacă sunt locuri publice din interior sau din exterior.

Firmele trebuie să își decaleze programul de funcționare.

Vrem să dăm șanse medicilor să trateze cazuri grave în spitale și ne dorim să continue activitățile economice”, a spus Klaus Iohannis.

Premierul Ludovic Orban a anunțat că măsurile vor intra în vigoare de luni.

Măsurile anunțate de președintele Klaus Iohannis urmează să fie propuse în ședința Consiliului Național pentru Situații de Urgențe și mai apoi aprobate în ședința de guvern.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult