Acasa Actualitate-Interna Cîțu: Îmi doresc să nu ajungem la carantinarea Capitalei

Cîțu: Îmi doresc să nu ajungem la carantinarea Capitalei

scris de Misu Andrei
19 afisari

Premierul Florin Cîțu a declarat, luni, că își dorește să nu se ajungă la o situație în care Capitala să intre în carantină și a subliniat că așteaptă soluții de la primarii de sectoare, cu care se va întâlni la prânz. El a spus că opiniile de la Ministerul Sănătății sunt importante, dar că o decizie se va lua după ce vor fi ascultate toate punctele de vedere.

„Îmi doresc să nu ajungem la o situație de carantinare a Bucureștiului. Ascult toate opiniile specialiștilor, deciziile le luăm după aceea. Opiniile de la Ministerul Sănătății sunt importante, dar vom lua decizia după ce ascultăm toate opiniile, de la prefect și primarii de sectoare. Aștept întâlnirea cu primarii de sectoare”, a declarat premierul.

Florin Cîțu se întâlnește la ora 13.00 cu primarul general Nicușor Dan și cu primarii de sectoare. La ora 16.00 va avea o videoconferință cu prefecții, iar marți se va întâlni cu asociația Consiliilor Județene și cu Asociația Municipiilor.

Rata de infectare în București se apropie de 6 la mie, când s-ar impune carantinarea unei localități. Astăzi va avea loc o ședință a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență, în contextul în care, cu o zi în urmă, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a spus că nu exclude intrarea în carantină a Capitalei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult