Acasa Actualitate-Interna Cîțu: „Nu este treaba Rusiei cum își face România apărarea.” Cererea Moscovei privind scutul de la Deveselu „nu are niciun fundament”

Cîțu: „Nu este treaba Rusiei cum își face România apărarea.” Cererea Moscovei privind scutul de la Deveselu „nu are niciun fundament”

scris de Misu Andrei
72 afisari

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a spus miercuri că stategia de apărare a României nu este de competența altor state și că cererea Moscovei de retragere a scutului antirachetă de la Deveselu „nu are niciun fundament. Nu este treaba Rusiei cum își face România apărarea.”

„În ceea ce priveşte strategia de apărare a României, este independentă. Nu cred că este normal ca o altă ţară să-şi dea cu părerea despre ce face România şi cum se apără România, mai ales că este vorba de investiţii pentru apărarea suveranităţii şi integrităţii României”, a declarat Cîțu, la Senat.

„ Aici este treaba noastră, nu cred că este treaba altcuiva cum ne investim banii şi cum ne facem strategia de apărare”, a explicat Cîțu.

„Au fost invitaţii din partea NATO să viziteze toate bazele de când lumea. Niciodată nu s-a dat curs acestei invitaţii. Doar pe noi ne interesează cum ne facem această strategie”, a adăugat Cîțu. „Nu e treaba nimănui cum îşi face România apărarea şi în ce asociaţii, tratate sau unde vrea să fie membră.”

Președintele Senatului a mai adăugat că cererea lui Vladimir Putin cu privire la retragerea scutului antirachetă de la Deveselu „nu se bazează pe nimic”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS