Acasa Actualitate-Interna Cîţu: Plafonarea preţurilor va duce imediat la penurie.

Cîţu: Plafonarea preţurilor va duce imediat la penurie.

scris de Misu Andrei
38 afisari

Președintele PNL, Florin Cîţu, a declarat marţi că plafonarea preţurilor va duce imediat la penurie, menţionând că niciun producător nu va dori să mai investească într-o industrie în care preţurile sunt plafonate, iar România nu merge în această direcţie. „Dacă noi credem că există vreo minte luminată, care stă undeva, cu un pix şi un creion, şi spune că preţul ăsta este cel mai bun şi ăsta e cel mai bun şi că aşa se reglează piaţa, greşim amarnic”, a subliniat Cîțu.

Florin Catu Foto: gov.ro

„A mai fost discuţia aceasta cu plafonarea şi în 2020, în plină criză. Atunci, iarăşi se vorbea despre creşterea preţurilor. Astă vară, toată lumea plângea de mila producătorilor români care îşi aruncau produsele pentru că aveau preţuri foarte mici. Acum venim şi spunem că preţurile sunt foarte mari. Preţul, cel mai bine, este determinat de cerere şi ofertă. Se întâlnesc consumatorii cu producătorii şi acolo se determină preţul, nu din intervenţia statului. Orice ingerinţă în piaţă vine cu costuri foarte mari. Eu am înţeles piaţa energiei, acolo se face un compromis, pentru că nu era o piaţă care funcţiona chiar bine. Dar produsele alimentare, eu cred că funcţionează foarte bine”, a afirmat Cîţu, întrebat în legătură cu posibilitatea plafonării preţului la alimente.

El a adăugat, întrebat de creşterea preţurilor la carburanţi, că „plafonarea înseamnă imediat penurie”.

„În spaţiul public se discută foarte multe, dar, repet, trebuie să ne gândim că plafonarea înseamnă imediat penurie. Nimeni, niciun producător nu va dori să mai investească într-o industrie în care preţurile sunt plafonate. Nu trebuie să mai aruncăm aceste subiecte în spaţiul public, fără să ne gândim la consecinţe. (…) Ideea este că plafonarea duce la penurie, am văzut că sunt ţări care au încercat acest lucru, au ţinut o lună de zile şi apoi le-au dat la o parte, pentru că nu este niciodată o măsură. Piaţa energiei, preţurile la gaze şi la energie electrică – este o altă piaţă. Şi acolo trebuie să fim foarte atenţi, pentru că există companii care vor să investească în România, în acest domeniu. Dacă noi spunem că vom plafona preţurile, vom interveni în piaţă, nimeni nu vrea să îşi pună banii într-un sector care este controlat de Guvern”, a explicat Cîţu, citat de Agerpres.

Liderul PNL a susţinut că România nu merge în această direcţie a plafonării preţurilor.

„Dacă noi credem că există vreo minte luminată, care stă undeva, cu un pix şi un creion, şi spune că preţul ăsta este cel mai bun şi ăsta e cel mai bun şi că aşa se reglează piaţa, greşim amarnic. Dacă, cumva, crede cineva că poate să determine preţul pentru fiecare piaţă, pentru că ei ştiu mai bine deciziile de investiţii, de consum, de economisire, ne înşelăm amarnic. S-a încercat acest lucru şi în Rusia şi în România şi s-a văzut că experimentul nu a funcţionat. Nu o să mergem în aceeaşi direcţie. România nu va merge în acea direcţie. România a avansat în ultimii ani, tocmai, pentru că a îmbrăţişat economia de piaţă şi vom merge în această direcţie”, a adăugat Cîţu.

Întrebat în legătură cu măsuri pentru preţul combustibilului, Cîţu a spus: „Preţul la combustibil a mai crescut şi anul trecut şi, apoi, a scăzut. Asta fac preţurile în economie. Cresc, scad, asta fac preţurile. Până la urmă, într-o economie, dinamica preţului este normală. Companiile apar, asta înseamnă”.

El a spus, legat de preţurile din energie, că Executivul trebuie să vină cu soluţii, iar decizia va fi luată în coaliţia de guvernare, menţionând că va fi miercuri o întâlnire la Guvern.

„Să vedem variantele cu care vine Guvernul. Trebuie să fie variante, care să ne permită, ca piaţa să se dezvolte. Eu, din punctul nostru de vedere, cea mai bună variantă este să avem un acord transpartinic de investiţii în sectorul energetic, iar rezultatul să fie, în 2027, România să aibă securitate energetică. Asta este ceea ce propunem noi. Restul, sunt soluţii pe termen scurt, care nu rezolvă nimic. Că plafonăm două luni de zile preţurile nu înseamnă că peste trei luni de zile nu o să crească”, a mai menţionat Florin Cîţu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult