Acasa Actualitate-Interna CNAS anunță modificări ale asigurării pentru concedii și indemnizații medicale

CNAS anunță modificări ale asigurării pentru concedii și indemnizații medicale

scris de Misu Andrei
47 Afisari

CNAS anunță modificări ale asigurării pentru concedii și indemnizații medicale, precizând care este cuantumul maxim al venitului care poate fi menționat în contractul de asigurare.

CNAS acuză Administraţia Prezidenţială de gafă mafiotă

CNAS

Venitul lunar înscris în contractul de asigurare nu va putea fi mai mare decât valoarea a trei salarii minime brute pe țară pentru orice tip de concediu medical, inclusiv pentru sarcină și lăuzie, conform modificărilor și completărilor Ordonanței de Urgență nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate aprobate în ședința de guvern de astăzi.

Totodată, venitul menționat va trebui să fie același cu cel înscris în declarația fiscală depusă în vedere plății contribuției de sănătate sau, după caz, cu media veniturilor lunare înscrise în declarație.Amintim că persoanele fizice, altele decât salariații și asimilații acestora, pot încheia opțional contract cu casa de asigurări de sănătate pentru concedii și indemnizații medicale. Cuantumul acestor indemnizații se stabilește în funcție de venitul lunar înscris în contract, pe baza unei formule de calcul.

Contractele aflate în derulare la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență de modificare și completare a OUG nr. 158/2005 se vor modifica prin acte adiționale, la notificarea casei de asigurări de sănătate, până la data de 1 a lunii următoare celei în care se împlinesc 60 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ. Pentru aceste contracte, baza de calcul a indemnizațiilor de maternitate este media veniturilor asigurate înscrise în contract în ultimele 6 luni ale celor 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare.

Modificările aduse de acest act normativ sunt necesare pentru implementarea unui mecanism echitabil și unitar pentru calculul indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate, în scopul gestionării eficiente a fondurilor alocate acestui domeniu.

La finalul lunii ianuarie, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adela Cojan, afirma că 40% din banii de asigurări de sănătate sunt folosiţi pentru decontarea medicamentelor, jumătate în circuitul deschis.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult