Acasa Actualitate-Interna Coaliția, încă optimistă pentru aderarea la Schengen în 2023, deși Austria își menține veto-ul

Coaliția, încă optimistă pentru aderarea la Schengen în 2023, deși Austria își menține veto-ul

scris de Misu Andrei
50 Afisari

Guvernul de la Viena nu dă înapoi și spune răspicat: nicio extindere a Schengen pe termen nedefinit. În același timp, reprezentanții Coaliției încă speră că sub președinția spaniolă a Consiliului UE ar putea avea loc accederea.

Guvernul Austriei, condus de cancelarul Karl Nehammer, a transmis ziarului TAZ că își menține veto-ul față de aderarea României și Bulgariei la Schangen, în ciuda unei noi rezoluții votate acum două săptămâni de Parlamentul European, care condamnă Viena pentru atitudinea sa. „Este dreptul și, probabil, și datoria fiecărui stat membru să își reprezinte interesele naționale”, se arată în răspunsul guvernului Austriei, care a subliniat că e o problemă de securitate, nu de politică de partid.

Reprezentanții Puterii în Parlamentul European nu văd o complicare a situației prin noul refuz al acceptării României în Schengen, dar și evoluția scenei politice din Spania, unde rezultatele la parlamentare ar putea aduce o schimbare de guvern. „Presiunile din partea UE sunt foarte dure la adresa Austriei”, a subliniat eurodeputatul liberal Vlad Nistor. „România nu are decât o singură cale, de a insista și de a utiliza toate argumentele diplomatice și politice care ne stau la îndemână pentru a depăși această nedreptate”, a mai punctat europarlamentarul.

La rândul său, europarlamentarul PSD Dragoș Benea susține că trebuie intensificate discuțiile pe linie diplomatică și nu vede o problemă ceea ce se întâmplă în Spania. „Nu strică niciun efort diplomatic pentru schimbarea poziției austriece. În același timp, nu trebuie să fim îngrijorați pentru ce se întâmplă în Spania, pentru că marele câștigător este Pedro Sanchez”, a subliniat Benea, în contextul în care premierul spaniol e unul dintre susținătorii cei mai importanți ai României în calea spre Schengen, alături de cancelarul german Olaf Scholz.

Eurodeputatul PSD susține că date fiind procedurile complicate de constituire a unui nou guvern în Spania, Sanchez mai rămâne cu siguranță cel puțin câteva luni. „Eu cred că va fi tot Pedro Sanchez premier. Asta nu schimbă șansele (n.r. – la vot), asta doar ne întărește speranța că problema poate fi pusă pe agenda UE”, a precizat eurodeputatul social-democrat. Benea punctează că șansele susținerii din partea Austriei rămân „aceleași” ca în ultimele luni, dacă nu se întâmplă un eveniment care să schimbe opinia Vienei.

Popularii spanioli, angajament pe tema Schengen

Vlad Nistor susține că sprijin pentru punerea pe agenda UE a temei Schengen ar fi și din partea popularilor spanioli. „Știu cu siguranță că Partidul Popular are un angajament ferm din acest punct de vedere. Știu de la întâlnirea delegației române cu delegația spaniolă din PPE, care a avut loc acum două săptămâni. Delegația cuprindea două persoane care au toate șansele să fie miniștri, inclusiv de Interne și de Externe, în viitorul guvern, dacă Partidul Popular face guvernul în Spania. Angajamentul lor față de accederea noastră la Schengen și sprijinirea accederii era ferm”, a afirmat Nistor.

În schimb, Dragoș Benea avertizează că am putea avea ală problemă: Olanda. „Trebuie să fim atenți la ce se întâmplă și în Olanda, pentru că se preconizează a fi alegeri în noiembrie, iar alegerile aduc dezbateri mai mult sau mai puțin obiective pe tema imigrației”, a punctat eurodeputatul.

La întâlnirea informală a miniștrilor de Interne din UE, care a avut loc pe 20 iulie, și care a trecut neobservată, nu a fost ridicat deloc subiectul Schengen. Singura tangență cu tema Schengen e situația migrației, pe care Austria o menționează constant pentru a se opune extinderii spațiului de liberă circulație.

Șansele pentru un vot în 2023

În acest an au mai rămas nu mai puțin de trei momente când România ar putea forța un vot la nivelul Consiliului Justiție și Afaceri Interne, acolo unde este dat votul prin care e permisă accederea la Spațiul Schengen. Pentru 28 septembrie, când este primul Consiliul JAI, nu există încă un program privind temele adoptate. Ultimul JAI aflat sub patronajul spaniolilor va avea loc în perioada 4-5 decembrie. Apoi, la președinția Consiliului UE urmează belgienii, de la care nici clasa politică de la București, nici oficialii de la Bruxelles nu au vreo pretenție să abordeze problematica Schengen, fiind câteva luni de campanie electorală înainte de europarlamentare. Nici prima parte a președinției maghiare, care preia în iulie 2024 șefia Consiliului UE, nu e văzută ca fereastră de oportunitate. Surse din rândul europarlamentarilor români au precizat că timp de două sau trei luni vor fi negocierile pe noul Executiv european, după alegerile din 6-9 iunie 2024.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS