Corupţia și COVID-19 au lăsat un oraş din România fără conducere | Ziua Veche
Acasa Actualitate-Interna Corupţia și COVID-19 au lăsat un oraş din România fără conducere

Corupţia și COVID-19 au lăsat un oraş din România fără conducere

scris de Misu Andrei
14 afisari

Coronavirusul şi corupţia au lăsat Panciu fără conducere. Primarul oraşului din judeţul Vrancea este plasat sub control judiciar, implicat într-un dosar de corupţie. Trei subalterni, printre care se află viceprimarul din Panciu, s-au infectat cu virusul COVID-19 şi sunt internaţi la spital.

Primarul, viceprimarul şi mai mulţi funcţionari nu pot merge la serviciu din motive penale şi medicale, transmite Mediafax.

Primarul Iulian Nica este implicat într-un dosar de corupţie şi judecătorul a decis să-l plaseze sub control judiciar.

Zilele trecute, viceprimarul Dumitru Huzum şi încă doi angajaţi ai Primăriei Panciu au aflat că s-au infectat cu virusul COVID-19 şi în prezent sunt internaţi în spital.

De asemenea, colegii de serviciu cu care cei trei au intrat în contact au fost trimişi în izolare la domiciliu.

Surse din administraţia judeţului Vrancea au spus pentru Mediafax că atribuţiile de conducere au fost preluate de secretarul Primăriei, pentru a nu se forma un vid de putere.

Problema este că şi secretarul ar putea să lipsească dacă procurorii şi judecătorii vor considera că a fost implicat în actele de corupţie din dosarul primarului Nica.

În această situaţie, fie se va cere ajutorul autorităţilor judeţene, fie va fi delegat un alt angajat al Primăriei să se ocupe de problemele instituţiei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult