Acasa Actualitate-Interna Crucile aruncate de Bobotează în mare, recuperate de doi tineri: O să ne protejeze, dar ne si vaccinăm

Crucile aruncate de Bobotează în mare, recuperate de doi tineri: O să ne protejeze, dar ne si vaccinăm

scris de Misu Andrei
39 afisari

Tradiția crucilor aruncate în mare a fost respectată și anul acesta, la Constanța. Doi tineri s-au aventurat în apele reci pentru a le aduce la mal. ÎPS Teodosie a aruncat trei cruci în mare, după ce a sfințit apele, la Slujba de Bobotează, oficiată în Portul Tomis, aceasta fiind o tradiție veche. 

Agheasma mare – Bboboteaza

Salvamarul Victor Fedul, în vârstă de 40 de ani, a adus pentru prima dată crucea la mal și a fost extem de emoționat.

„Apa este destul de rece. Afară e cald, e drept, față de alți ani. Am sărit ca de fiecare dată (împreună cu fratele – n.r.). El a mai luat de vreo 4 ori, asta e a cincea, iar pentru mine e prima dată și sunt bucuros”, a spus el, afirmând, extrem de emoționat că speră ca reușita lui să aducă tuturor sănătate, scrie Mediafax.

Andrei Imbra, în vârstă de 38, este electrician și a reușit, miercuri, pentru a treia oară, să aducă la mal crucea sfințită. El este convins că va fi protejat în fața COVID-19, dar spune că se va și vaccina.

„A fost plăcut. A fost foarte bine, apa e caldă, se poate face baie și dezbrăcat, dar am ales să fac în costum (de neopren – n.r.). Înseamnă sănătate, liniște și mult noroc. Am luat a treia oară crucea, după 2009 și 2013. Cu siguranță o să ne protejeze (de virusul nou – n.r.), o să mă și vaccinez, că asta e soluția”, a spus Imbra.

ÎPS Teodosie le-a mulțumit credincioșilor care au asistat la slujba de Bobotează în Portul Tomis, dar și Poliției și Jandarmeriei, care au sprijinit evenimentul.

„Prin această sfințire ați primit arvuna sănătății. Ce era dacă stăteam acasă sau speriați pe undeva? Eu vă mulțumesc că m-ați ascultat, ați venit aici, mulțumesc celor care ne-au ajutat, Poliției, Jandarmeriei, care, iată că s-au pregătit să împartă sticlele cu aghiazmă”, a spus ÎPS Teodosie, potrivit sursei citate.

Arhiepiscopia Tomisului a pregătit aproape 120.000 de sticle pentru apă sfințită.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult