Cum sunt protejați turiștii care și-au cumpărat vacanțe | Ziua Veche
Acasa Actualitate-Interna Cum sunt protejați turiștii care și-au cumpărat vacanțe

Cum sunt protejați turiștii care și-au cumpărat vacanțe

scris de Misu Andrei
17 afisari

Cel mai rău lucru care ar putea să li se întâmple turiștilor care au achiziționat pachete de vacanță ar fi reprogramarea acestora, astfel că ei au două variante – ori primesc banii înapoi, ori reprogramează vacanța, a declarat la Digi24 secretarul de stat Răzvan Pîrjol.

„Legat de pachetele de servicii, e obligație legală ca agențiile să fie asigurate. Teoretic, cei care au achiziționat pachete au această siguranță, în cazul unei insolvențe, ei vor fi acoperiți de aceste asigurări.

Sper ca până la jumătatea lunii august, să avem HG de elaborarea unei garanții de stat, vouchere alternative. Ține de abilitatea agențiilor de a elibera vouchere ca alternativă la rambursare, iar turiștii să poată primi voucher pe durata de 12 luni, care să fie cel puțin la fel ca valoare și ca nivel de prestare de servicii. Valoarea să fie garantată de stat. Sper că acest lucru va fi din jumătatea lunii august.

Ideea de fond de garantare pentru pachetele turistice e o idee discutată cu mediul privat de ani de zile. Este o măsură care ar trebui să se întâmple chiar și în timp de pace. E o problemă pe care trebuie să o discutăm serios.

Nimeni nu își imagina că vine acest moment drastic. Cel mai rău lucru care ar trebui să se întâmple pentru turiști ar fi această reprogramare a vacanțelor. Ăsta ar trebui să fie cel mai rău lucru. Sub nicio formă să nu ne imaginăm că cineva rămâne cu banii luați – ori primesc banii înapoi, ori reprogramează”, a explicat Răzvan Pârjol.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult