A fost semnat Planul Național Cadru de Acțiune privind siguranța școlară. Printre altele, semnatarii planului, între care se numără ministrul Internelor, al Educației și cel al Sănătății, anunță un cadru normativ care să faciliteze depistarea consumului de droguri în școli, pe baza unor proceduri care să implice acordul părinților, să asigure confidențialitatea, nediscriminarea, să evite stigmatizarea sau bullyingul; în procesul de elaborare a propunerilor de act normativ, vor fi consultate asociațiile de părinți și elevi. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat că exclude ipoteza testării de masă în rândul elevilor pentru depistarea acelora care consumă substanţe stupefiante.
„În primul rând, trebuie să spunem un lucru care trebuie transmis tuturor: noi excludem testarea de masă a tuturor elevilor. Acest lucru iese din discuţie din punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii şi sunt convins că şi din punctul de vedere al celorlalţi colegi. Testarea trebuie să fie făcută ţintit şi numai cu acordul părinţilor, dacă există cazuri de suspiciune şi care pot conduce la îmbunătăţirea stării de sănătate prin consiliere psihologică, prin programe împotriva adicţiei pentru copiii sau adolescenţii care au consumat droguri. E clar că această testare trebuie să ţină cont de două principii: cel al nediscriminării şi cel al evitării stigmatizării pentru că, de asemenea, aceste lucruri sunt importante. Nu trebuie să facem testare de dragul testării, ci doar în interesul sănătăţii copilului”, a declarat, marţi, Alexandru Rafila, după ce a participat la semnarea Planului Naţional de Acţiune pentru Siguranţa Şcolară, la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Conform ministrului, siguranţa copiilor în şcoli ”depinde şi de modul în care ei sunt învăţaţi să aibă un stil de viaţă sănătos”, în acest context Rafila reafirmând că susţine dezvoltarea programelor de educaţie pentru sănătate în şcoli, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi cu implicarea autorităţilor locale, programe care au şi rol de prevenire în ceea ce priveşte consumul de alcool, droguri şi tutun.
Întrebat dacă testarea rapidă a tinerilor pentru depistarea drogurilor va fi făcută de medicii de familie, la solicitarea părinţilor, ministrul a răspuns că pentru realizarea acestui tip de teste nu este nevoie de personal medical, ci de ”personal instruit” în acest sens. Conform acestuia, ”nu neapărat profesorii” trebuie să facă aceste teste.
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a anunţat, săptămâna trecută, în urma finalizării anchetei Corpului de Control al ministerului privind accidentul din 2 Mai, că este analizată posibilitatea testării antidrog a elevilor de către personal medical, în şcoli, dacă manifestă vizibil comportament caracteristic consumului de droguri. Testarea se va face doar cu acordul părinţilor, a precizat Predoiu.