Acasa Actualitate-Interna Cutremur de magnitudine 5,2 pe Richter în sudul României, urmat de trei replici

Cutremur de magnitudine 5,2 pe Richter în sudul României, urmat de trei replici

scris de Misu Andrei
77 Afisari

Un cutremur de magnitudine 5,2 a avut loc luni după-amiază în sudul României, la ora 16.58. La ora 17.21 a avut loc o replică de magnitudine 3.

Seismologul Gheorghe Mărmureanu, despre cutremurul din Oltenia: „Și înainte de 4 martie 1977 a avut loc un cutremur în Gorj”

Seismologul Gheorghe Mărmureanu spune că evenimentul seismic, înregistrat luni după-amiază, în Gorj, nu ar trebui să reprezinte un motiv de îngrijorare. El susține că nu există nicio legătură nici cu cutremurele din Turcia, nici cu activitatea seismică de la Vrancea.

Seismul cu magnitudinea 5,2, produs luni după-amiaza în judeţul Gorj, a fost urmat, până acum, de trei replici, cu magnitudini de 2,4, 2,8 şi 3,4 pe Richter, potrivit datelor afişate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), scrie Agerpres

Cea mai importantă replică, de 3,4 pe Richter, s-a produs la ora locală 17:50, la o adâncime de 8,2 kilometri la la 104 km sud-vest de Sibiu, 107 km nord-vest de Craiova, 139 km vest de Piteşti, 164 km sud-est de Timişoara, 181 km sud de Cluj-Napoca, 182 km sud-est de Arad şi 198 km vest de Braşov.

Locuitorii din satul Dobrița, comuna gorjeană Runcu, au ieșit disperați din case în momentul în care au simțit cutremurul. Oamenii sunt pe străzi și se tem să intre deocamdată în case.

Cum au simțit că încep să se miște lucrurile în jurul lor, locuitorii din comuna Runcu, locul unde a fost epicentrul cutremurului de 5,2 grade pe Richter, de luni după-amiază, au ieșit disperați din case. Cei mai mulți au spus că și-au luat copiii de mână și au ieșit afară.„Nu m-am rugat decât să nu se întâmple și la noi ce s-a întâmplat în Turcia. De două zile sunt la pat, am gripă. Când am simțit patul mișcându-se cu mine, ap început să țip că e cutremur. Am ieșit afară în pijama, în picioarele goale. Nu m-am mai gândit la nimic altceva. A fost cumplit ce am simțit”, a declarat una dintre localnice.

România este o țară cu risc seismologic ridicat și are mai multe zone seismogene, cea mai intensă fiind Vrancei. Marina Manea, profesor și cercetător la universitățile UNAM (Mexic) și Kobe (Japonia), explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, care sunt principalele zone seismice din țară și de ce un cutremur ca cel din Turcia a fost mai devastator decât cel care a îndoliat România în 1977, deși cele două au avut magnitudini asemenătoare.

Marina Manea este doctor în geodinamică, știința care se ocupă cu studiul dinamicii terestre, al evoluției plăcilor tectonice în timp, și încearcă să răspundă la întrebări de genul cum, unde și de ce există cutremure și vulcanism pe Pământ și nu numai, ci și pe alte corpuri cerești. A urmat studii postdoctorale la Caltech Pasadena, în SUA, la universitatea la care a scris istorie celebrul Charles Richter, unul dintre oamenii de numele căruia se leagă seismologia.

Marina Manea spune că Zona Vrancea e cea mai cunoscută, iar de aici a pornit și unda de șoc a cutremurului din 1977. Există și alte zone seismice în România, dar de regulă aici au loc cutremure mici, care nu cauzează probleme serioase. Alături de Vrancea, alte zone seismogene sunt Depresiunea Bârlad, Depresiunea Predobrogeană, Falia Intra-Moesică, Făgăraș-Câmpulung, Danubiană, Zonele Banat – Crișana – Maramureș, respectiv Depresiunea Transilvaniei.  De asemenea, există și alte zone epicentrale în Transilvania, în zona Jibou și râul Târnava, în partea de nord și de vest a regiunii Olteniei, în nordul Moldovei, dar și în Câmpia Română

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult