Producţia de maşini în uzinele Dacia de la Mioveni va fi reluată la începutul lunii mai. După Paşte, se reia activitatea în Uzina Mecanică şi Şasiuri. Joi, sindicaliştii din uzinele Dacia de la Mioveni şi reprezentanţii patronatului au semnat un acord privind reluarea activităţii în fabrică, transmite Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor angajaţilor, oamenii se pot întoarce la muncă doar în condiţii de siguranţă, aşa că s-a stabilit ca întreaga activitate de producţie de maşini să fie reluată începând cu data de 4 mai.
„Noi am analizat ce se întâmplă în România. Am văzut cam cum se prevede problema pandemiei şi am dat răgaz angajatorului nostru, Dacia, să facă toate condiţiile pentru a relua în condiţii de securitate activitatea pentru toţi salariaţii”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Nicolae Paveslescu, lider sindicatul Dacia.
Potrivit reprezentanţilor sindicatului din fabrica Dacia, a doua zi după Paşte, 250 de oameni din cei peste 4.000 de salariaţi din Uzina Mecanică şi Şasiuri vor începe producţia de motoare şi cutii de viteză.