Acasa Actualitate-Interna Decizie definitivă la CEDO: România, obligată să recunoască familiile gay

Decizie definitivă la CEDO: România, obligată să recunoască familiile gay

scris de Misu Andrei
122 Afisari

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) obligă România să recunoască și să protejeze din punct de vedere legal familiile formate din persoane de același sex, după ce a respins contestația Guvernului român în cazul Buhuceanu și alții vs Statul român.

NOUA CONSTITUŢIE: Comisia a RESPINS amendamentul ce interzice discriminarea pentru orientare sexuală

NOUA CONSTITUŢIE: Comisia a RESPINS amendamentul ce interzice discriminarea pentru orientare sexuală

Statul român este obligat să adopte o legislație pentru recunoașterea cuplurilor de același sex. Aceasta după ce Colegiul de judecători ai Marii Camere a CEDO a respins contestația făcută de Guvernul de la București asupra deciziei istorice pronunțate în luna mai de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care Statul român e obligat să adopte o legislație pentru recunoașterea cuplurilor gay. Decizia definitivă a fost luată cu cinci voturi la două.

Sentința istorică

Reamintim că, pe 23 mai, CEDO stabilea că România a încălcat articolul 8 al Convenției, ce garantează „dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”. Magistrații europeni au hotărât asta după ce Asociația ACCEPT, alături de 21 de cupluri formate din persoane de același sex, au dat în judecată statul român, acum patru ani, pentru că nu le sunt recunoscute familiile și nu le este oferită protecție legală. Colegiul de judecători ai Marii Camere care a respins contestația Guvernului român a revalidat nevoia de a proteja și recunoaște familiile gay din țara noastră.

Persoanele LGBT sunt condamnate la invizibilitate și nesiguranță în lipsa unor legi adaptate realităților sociale”, spun cei de la ACCEPT.

Astfel, Hotărârea CEDO pronunțată în luna mai a acestui an rămâne definitivă, la fel ca obligația pozitivă a Guvernului și Parlamentul României de a adopta măsuri urgente care să asigure protecția și recunoașterea legală a tuturor familiilor”, arată Asociația ACCEPT.

Membrii asociației subliniază nedreptățile prin care familiile formate din persoane de acelasi sex trec în viața de zi cu zi, deși respectă obligațiile statului român: „nu se pot vizita la spital, nu pot moșteni bunurile obținute împreună de-a lungul vieții, nu pot beneficia de asigurarea de sănătate a partenerului în cazul în care celălalt partener nu are o sursă de venit”.

La rândul lui, Florin Buhuceanu și Victor Ciobotaru, unul din cele 21 de cupluri care au dat România în judecată la CEDO, completează: ,,Încercarea statului român de a amâna încă o dată recunoașterea și protecția familiilor noastre a eșuat. Nu mai există absolut nici un motiv care ar putea fi invocat pentru a justifica continuarea discriminării prin lege într-un stat democratic. Familiile noastre sunt parte a acestei societăți și trebuie să fie tratate egal acum și protejate juridic fără întârziere!”.

Ce prevede Articolul 8

Articolul 8 din Convenția CEDO prevede Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, astfel: „Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora”.

În România este legală doar o singură formă de uniune familială – căsătoria între persoane de sex opus. Discuții despre partneriatul civil au tot fost, însă nu s-a întâmplat nimic concret.

Curtea observă că atât la momentul în care reclamanţii au depus cererile la Curte, cât şi în prezent nu existau şi nu există dispoziţii în legislaţia română care să recunoască căsătoria între persoane de acelaşi sex sau o altă formă de parteneriat pentru cuplurile de acelaşi sex. Dimpotrivă, Codul civil nu recunoaşte în mod expres astfel de parteneriate”, spune decizia CEDO din mai.

Imediat după sentință, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, declara că „decizia nu este o surpriză, ea era previzibilă”, însă se arăta neîncrezător cu privire la faptul că partidele politice își vor asuma adoptarea legislației necesare în an electoral.

Csaba Asztalos este de părere că „Soluția ar fi să adopte legea parteneriatului civil care în opinia mea ar trebui să se refere și la cuplurile heterosexuale, nu doar la cele formate din persoane de același sex”.

Însă, reprezentanții Bisericii susțin că „parteneriatul civil este sursa toxică a destrămării importanței și autorității moral formatoare a familiei”.

Recunoaștem certificatele de căsătorie

Săptămâna trecută, Guvernul a adoptat un proiect care prevede recunoașterea certificatelor de căsătorie între persoanele de același sex încheiate în statele membre UE, însă Lucian Romașcanu, senator PSD, a explicat că inițiativa este necesară în condițiile directivelor UE și că „se referă la proiectul de ședere în România pe perioadă lungă. Nu va fi în sensul recunoașterii căsătoriilor persoanelor de același sex în România”.

Astfel, legea votată este doar o încercare de aliniere la standardele europene, după cum sublinia și reprezentantul PNL Ionuț Stroe: „Nu se vizează recunoașterea de către România a căsătoriilor între persoanele de același sex. Este doar o obligație juridică pe care o avem în raport cu deciziile Comisiei Europene”.

În România nu se pune problema unei legiferări în acest domeniu”, a completat Ionuț Stroe.

Căsătoria persoanelor de același sex în alte ţări europene

Printre țările care nu au niciun mecanism de recunoaștere și protejare a cuplurilor gay se numără Albania, Azerbaidjan, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Macedonia de Nord, Turcia, Georgia, Lituania, Muntenegru, Moldova, Serbia și Ucraina.

Din 2024 vor fi 20 de țări europene care recunosc în mod legal căsătoriile între persoane de același sex. Estonia se va alătura la începutul anului viitor țărilor care deja fac acest lucru, respectiv: Andorra, Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Islanda, Irlanda, Luxemburg, Malta, Norvegia, Țările de Jos, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția și Regatul Unit.

În Croația, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Liechtenstein, Monaco, Muntenegru și San Marino este recunoscută în mod legal, de asemenea, o formă de uniune civilă.

Slovacia și Polonia recunosc doar conviețuirea contractuală privată a două persoane, indiferent de sex, în scopuri limitate.

Decizia CCR, ignorată

În 2018, Curtea Constituțională a României decidea că „un cuplu format din persoane de același sex intră în sfera noțiunii de «viață privată», precum și a noțiunii de «viață de familie», asemenea relației stabilite într-un cuplu heterosexual”.

Tot atunci CCR preciza că „persoanele de același sex, care formează cupluri stabile, au dreptul de a-și exprima personalitatea în interiorul acestor relații și de a beneficia, în timp și prin mijloacele prevăzute de lege, de o recunoaștere legală și judiciară a drepturilor și îndatoririlor corespunzătoare”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult