Deputat: Pericol uriaș – spitalele aruncă sânge contaminat în canalizare | Ziua Veche
Acasa Actualitate-Interna Deputat: Pericol uriaș – spitalele aruncă sânge contaminat în canalizare

Deputat: Pericol uriaș – spitalele aruncă sânge contaminat în canalizare

scris de Misu Andrei
37 afisari

O nouă dezvăluire privind sistemul de sănătate din România. Deputatul USR Emanuel Ungureanu susţine că sângele contaminat rezultat în urma intervenţiilor chirurgicale din spitale din Bucuresti si din ţară ajunge în sistemul de canalizare, deci pericolul pentru sănătatea oamenilor e uriaş. În sprijinul acestei afirmaţii, parlamentarul aduce fotografii despre care spune că sunt filmate la Spitalul Universitar din Capitală. DSP a început verificări la Spitalul Universitar. Managerul spitalului, Adriana Nica, spune că a demarat o anchetă internă pentru a se afla cine nu a respectat procedurile pentru decontaminarea sângerlui.

Mii de litri de sânge contaminat și alte deșeuri infecțioase de la sute de unități sanitare din România sunt aruncate zilnic în sistemul de canalizare. Sângele din sălile de operație, contaminat cu diferite bacterii periculoase din Spitalului Universitar de Urgență București dar și alte fluide biologice contaminate sunt evacuate în sistemul de canalizare prin intermediul chiuvetelor sau chiar ale WC-urilor, fără să se respecte procesul de decontaminare. Pericolul pentru sănătatea publică este unul uriaș”, a scris Emanuel Ungureanu pe Facebook.

El a cerut Direcțiile de Sănătate Publică din București să demareze un control împreună cu Ministerul Sănătății și al Mediului pentru a analiza situația.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult