Într-un oraş din zona Uralului, autorităţile folosesc tancurile T-72 la curăţarea zăpezii de pe străzi, transmite Unimedia.md. Cauza unei astfel de soluţii inedite este simplă. Pe de o parte, se simte lipsa tehnicii specializate, iar, pe de altă parte, existenţa din abundenţă a tehnicii militare, deoarece, în apropierea oraşului, se află o uzină de producere a tancurilor.
„Noi am oferit întreprinderilor două tancuri pentru deszăpezirea străzilor. Pe drumuri s-au format troiene de peste un metru înălţime şi numai tehnica de calibru poate face faţă acestora”, a specificat şeful Direcţiei de administrare a drumurilor, Ivan Saharov.