Disconfort termic şi vreme instabilă în aproape toată țara | Ziua Veche
Acasa Actualitate-Interna Disconfort termic şi vreme instabilă în aproape toată țara

Disconfort termic şi vreme instabilă în aproape toată țara

scris de Misu Andrei
57 afisari

Cea mai mare parte a ţării se va confrunta cu instabilitate atmosferică şi disconfort termic, avertizează meteorologii. Informarea meteo este valabilă pentru următoarele 3 zile.
Astfel, în intervalul 6 iulie, ora 10:00 – 8 iulie, ora 10:00, în majoritatea regiunilor vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse cu caracter torenţial, grindină şi vijelii.

De asemenea, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi, izolat, 40 l/mp, potrivit informării citate de Agerpres.

Pe parcursul următoarelor zile, îndeosebi în regiunile sud-estice, disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor atinge 33 – 36 de grade Celsius.
Vreme caniculară în București, luni și marți.
Vremea va fi caniculară în Bucureşti, pe parcursul următoarelor două zile, însă valorile termice vor fi în scădere marţi, ia cerul va deveni variabil şi probabilitatea pentru averse creşte, reiese din prognoza de specialitate publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie, potrivit Agerpres.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult