Acasa Actualitate-Interna Elena Udrea – 8 ani de închisoare cu executare, Ioana Băsescu – 5 ani de închisoare

Elena Udrea – 8 ani de închisoare cu executare, Ioana Băsescu – 5 ani de închisoare

scris de Misu Andrei
65 afisari

Curtea de Apel Bucuresti pronunță marți sentința în dosarul în care Elena Udrea și Ioana Băsescu sunt acuzate că au încălcat legea în 2009, pentru a strânge banii necesari în campania electorală a fostului șef al statului, Traian Băsescu. La ultimul termen de judecată, în urmă cu o lună, procurorul de ședință a cerut pedepse maxime pentru cele două, adică până la 12 ani de detenție.

Acuzațiile pe care le-au adus procurorii DNA în acest dosar

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-au trimis în judecată în 2017, pe Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru instigare la luare de mită, spălare a banilor, pe Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru luare de mită, pe Victor Tarhon, la data faptei preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, tot pentru luare de mită, pe Ioana Băsescu, notar public, fiica preşedintelui României în funcţie la acel moment, pentru instigare la delapidare, instigare la spălarea banilor, pe Silviu Wagner, la data faptei director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, pentru delapidare şi pe Dan Andronic, pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare”, arăta DNA într-un comunicat de presă.

Elena Udrea a fost condamnată la opt ani de închisoare cu executare pentru infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată de DNA în legătură cu dosarul finanțării campaniei electorale din 2009. Totodată, Ioana Băsescu a fost condamnată la cinci ani de detenție. Dan Andronic a fost achitat.

Elena Udrea a primit mai multe condamnări pentru spălare de bani și luare de mită. Acestea au fost contopite și a rezultat o pedeapsă de șase ani de închisoare cărora li s-a adăugat un spor de doi ani. În total, Udrea va avea de executat opt ani de detenție.

Totodată, Ioana Băsescu a fost condamnată la cinci ani de detenție. Ea a fost acuzată de delapidare și instigare la spălare de bani, fapte pentru care a primit mai multe pedepse, care au fost contopite, rezultând cinci ani de închisoare.

Victor Tarhon, la data faptei preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, a primit patru ani cu suspendare pentru luare de mită.

Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, va avea de executat șase ani de închisoare pentru mită.

Silviu Wagner, la data faptei director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru  delapidare.

Dan Andronic a fost achitat.

Este o decizie în primă instanță, care poate fi contestată. După ce motivarea va fi redactată pe larg, dosarul va ajunge la instanța supremă, unde va fi luată decizia finală.

1 comentariu

In vino veritas 02-03-2021 - 20:05

Nu-i derfintiva, acum se face mult tam tam, sa vedem daca la Apel sunt scose basma curate, deh, justitia construitra de tatutzu Petrov este inca prezenta

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult