Firea: Nu se vor da bani sau vouchere oamenilor care acceptă să se testeze | Ziua Veche
Acasa Actualitate-Interna Firea: Nu se vor da bani sau vouchere oamenilor care acceptă să se testeze

Firea: Nu se vor da bani sau vouchere oamenilor care acceptă să se testeze

scris de Misu Andrei
60 afisari

Gabriela Firea a făcut aceste precizări în legătură cu proiectul „Testăm pentru București” care va fi supus dezbaterii CGMB în ședința de luni.

“Vreau să subliniez, în primul rând, că nu este vorba, așa cum deja au apărut unele speculații, să dăm bani sau vouchere oamenilor pentru a accepta să se testeze! Precizez ca în prezent există în Capitală o capacitate zilnică de testare de peste 3.500 de teste PCR, dar în realitate se efectuează doar câteva sute de teste pe zi. În plus, numărul persoanelor aflate acum în carantină este de circa 400, cu mult mai puține decât la începutul Stării de Urgență, când erau câteva mii.”, a declarat Gabriela Firea.

Prin proiectul propus, vom deconta testarea PCR (cu teste normale, deci precise, nu cele rapide), în primă fază, pentru 11.000 de bucureșteni care se înscriu voluntar, către toate clinicile de stat sau/și private care intră în programul inițiat de PMB prin ASSMB.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult