Acasa Actualitate-Interna Florin Cîțu spune că nu este de acord cu renegocierea PNRR

Florin Cîțu spune că nu este de acord cu renegocierea PNRR

scris de Misu Andrei
48 afisari

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, joi, că nu este de acord cu renegocierea PNRR, aşa cum cer cei de la PSD, liderul PNL precizând că şi atunci când s-a format coaliţia s-a stabilit că nu se va reveni asupra acestui Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Cîţu spune că o renegociere a PNRR înseamnă „să aruncăm la coş 30 de miliarde de euro”. ”Nu voi permite niciodată aşa ceva”, a spus liderul PNL.

Florin Catu Foto: gov.ro

„Am spus partenerilor internaţionali, atunci când am negociat PNRR-ul, aceasta este forma finală, toată lumea s-a uitat acolo şi au fost de acord cu toţii, am semnat o formă finală a PNRR, şi am spus că nu vom reveni asupra lui. Și atunci când am făcut această Coaliție, am intrat în Coaliție că nu vom reveni asupra PNRR-ului, pentru că asta înseamnă să reluăm toată procedura, asta înseamnă să aruncăm la coș 30 de miliarde de euro. Nu voi permite niciodată așa ceva”, a declarat Florin Cîțu.

„PNRR-ul a fost negociat foarte bine, a fost printre cele mai bune rezultate, şi aţi văzut şi calificativele pe care le-a primit acest PNRR. PNL rămâne concentrat pe reforme mari, care să împingă România în viitor, nu pe dispute foarte mici, declarații belicoase în spațiul public”, a mai declarat liderul PNL.

Acesta spune că își dorește realizarea unor reforme mari, „care să împingă România în viitor”.

„În PNL ne concentrăm pe lucruri serioase. Le-am promis românilor că nu vom introducem taxe și nu introducem taxe, nu schimbăm sistemul de impozitare, cota unică rămâne”,

Florin Cîțu este de părere că actuala coaliție de guvernare, care are peste 70% majoritate în Parlament, ar trebui să realizeze marile reforme.

„Ne interesează reforma pensiilor, toate pensiile să fie trecute pe contributivitate și să fie sustenabile să nu avem probleme de plată în 2030. Ne interesează reforma salarizării, veniturile să fie legate de performanță, reforma administrație publice, România Educată, implementarea acestui program și reorganizarea adminsitrativ teritorială. Avem majoritate, putem să facema aceste lucruri”, a mai declarat Cîțu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult