Acasa Actualitate-Interna Fumatul interzis minorilor în spații publice. Proiectul, adoptat de Senat

Fumatul interzis minorilor în spații publice. Proiectul, adoptat de Senat

scris de Misu Andrei
64 Afisari

Inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Senat, luni, iar aceasta prevede că minorii nu mai pot fuma în parcuri, pe drumurile publice sau alte zone publice, fiind pasibili de amenzi până la 500 de lei.

Propunerea legislativă modifică Legea 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 21 decembrie, a fost citită în plen de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, care a condus şedinţa de luni a plenului.

Propunea legislativă prevede că „interzicerea consumului de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţii economice, mijloace de transport, autogări, gări şi aeroporturi de stat şi private şi în unităţile de învăţământ public sau privat, precum şi pe o rază de 200 m în jurul acestora”.

„Legislaţia din România nu conţine prevederi prin care să fie sancţionat consumul produselor din tutun de către minori şi drept urmare eforturi autorităţilor cadrelor didactice şi persoanelor implicate în prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun fumatului de către această categorie sunt lipsite de rezultate”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ iniţiat de un grup de parlamentari PSD.

În cazul în care un minor nu s-ar supune prevederilor legale, acesta ar putea primi o amendă între 100 de lei și 500 de lei.

Cuvântul decisiv îl va avea Camera Deputaților, unde ar trebui să existe și dezbateri pe seama prevederilor. În perioada de la Senat, niciuna dintre comisiile avizatoare nu a apucat să dezbată și să dea aviz. Prin urmare, nici vorbă de raport de la comisia de specialitate. Practic, proiectul de lege a trecut cu zero dezbatere într-un for al legislativului. Puterea e acum responsabilă de dictarea ritmului în ceea ce privește proiectul de lege.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS