Gabriela Firea: Dacă cineva îmi dorește capul, eu îl pun pe tipsie cu drag | Ziua Veche
Acasa Actualitate-Interna Gabriela Firea: Dacă cineva îmi dorește capul, eu îl pun pe tipsie cu drag

Gabriela Firea: Dacă cineva îmi dorește capul, eu îl pun pe tipsie cu drag

scris de Misu Andrei
17 afisari

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a spus, luni dimineață, înainte de întâlnirea cu liderii PSD de la sediul din Kiselleff, că partidul va face o analiză privind rezultatul la alegerile locale iar în cazul celor care au pierdut se va evalua contextul. “Dacă cineva îmi dorește capul, eu îl pun pe tipsie cu drag. Nu m-am agățat niciodată de funcții și acum ar fi ultimul lucru pe care l-aș face”, a declarat Firea.

„Este normal după orice scrutin partidele să-și facă propriile evaluări și analize. Cei care au câștigat, bravo lor, felicitări, vor fi avansați. În legătură cu cei care au pierdut, în cazul tuturor formațiunilor politice, deci și la noi, se va face o analiză a contextului în care au pierdut, scorul pe care l-au înregistrat și tot ceea ce s-a întâmplat în campanie.

Am dublat atât eu cât și colegii de la sectoare scorul de la europarlamentare, la 33%.

Dar nu este nicio problemă. Dacă cineva îmi dorește capul, eu îl pun pe tipsie cu drag. Nu m-am agățat niciodată de funcții și acum ar fi ultimul lucru pe care l-aș face. Întotdeauna este loc de mai bine”, a declarat Gabriela Firea.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult