Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat miercuri, înainte de ședința conducerii interimare a PSD că sunt „forțe” care fac presiuni să nu candideze pentru un nou mandat însă nu o interesează scenariul în care să candideze la parlamentare, să preia PSD și apoi să fie variantă de prim-ministru.
„Sunt alte forţe care transmit prin emisari că ar fi mai bine pentru mine să vin la preşedinţia PSD şi să candidez doar la parlamentare şi, eventual, dacă PSD va ajunge la guvernare să devin prim-ministru. Le-am spus că pe mine acest scenariu nu mă interesează. Eu îmi văd cu multă seriozitate de treaba de la Primăria Capitalei, de activitatea mea, nu sunt un oportunist, nu calc pe cadavre, nu vreau să iau locul nici domnului Ciolacu şi nici viitoarei propuneri de premier a PSD. Nu sunt o aventurieră să-i părăsesc pe bucureşteni în ideea că, după ce voi câştiga un loc în Senatul României şi ca posibil preşedinte al PSD, am prima şansă să devin primul-ministru al acestei ţări, nu este cazul. Eu îmi văd de treaba mea”, a declarat Gabriela Firea.
Firea a mai spus că dacă „prin absurd” o să fie un alt candidat mai bun, se retrage din competiție. Despre o alianță cu Pro România, primarul general spune că sunt șanse să se parafeze, „dacă sunt negocieri corecte”.