Acasa Actualitate-Interna Greva generală din învățământ, ziua a VIII-a. Sindicalist: În prezent vorbim de amânarea examenelor

Greva generală din învățământ, ziua a VIII-a. Sindicalist: În prezent vorbim de amânarea examenelor

scris de Misu Andrei
45 Afisari

Angajații în Educație au intrat în a doua săptămână de grevă generală, după ce negocierile cu guvernanții nu au ajuns la un punct comun. Guvernul a decis să ofere prime în loc de salarii mai mari, iar în acest context sindicaliștii anunță că examenele naționale ar putea fi amânate.

Liderii sindicatelor sunt așteptați luni, la ora 14:00, la Ministerul Muncii pentru a discuta despre Legea Salarizării, potrivit reprezentanților Federației Sindicatelor din Educație (FSE).

Reamintim că în această dimineață sindicaliștii au anunțat că examenele naționale ar putea fi amânate. „A fost o pandemie și spre deosebire de alte state care au anulat toate examenele, în România examenele au fost susținute. În momentul de față vorbim de amânarea examenelor pentru că suntem în această acțiune de protest fără precedent și rugăm copiii și părinții să ne înțeleagă și să fie alături de noi”, a spus Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație, la Digi24.

Acesta a spus că propunerile Executivului sunt insuficiente și că parlamentarii nu își dau seama de amploarea nemulțumirilor la nivel național în sistemul de învățământ preuniversitar. „Cred că nu și-au imaginat că se poate ajunge aici. Nu s-au gândit că poate să existe atâta unitate și solidaritate, că putem fi susținuți de părinți și nu numai, dar parcă au vrut să vadă dacă ce se întâmplă în momentul de față este posibil. Așa au început discuțiile cu ei. Nu înțeleg că această categorie socio-profesională are orgoliul ei, demnitatea ei, și nu poate accepta firimituri sub formă de vouchere sau carduri, atât timp cât a observat că statul român nu a avut nicio reținere să crească salariile în alte domenii. Nu avem nimic cu nimeni, dar oamenii văd și pot să filtreze informațiile care apar și să ia decizii în cunoștință de cauză”, susține Marius Nistor.

Întrebat despre cum vor continua negocierile cu Guvernul, Marius Nistor a spus că nu este vorba de flexibilitate și că revenidcările sindicaliștilor nu se rezumă doar la creșterea salariilor. „Este vorba de statutul nostru social, al celor din învățământ, de demnitate și respect. Ori până în momentul de față, cadrele didactice și cei care lucrează în sistem au fost jigniți, desconsiderați și bineînțeles ignorați de cele mai multe ori”.

Președintele Federației Sindicatelor din Educație a spus și că, greva nu trage doar un semnal de alarmă, ci „se dorește un restart la nivelul societății, pentru că educația nu e numai a noastră, ci a tuturor, și în momentul în care noi venim și prezentăm niște nemulțumiri legate nu numai de resursa umană, ci și de celelalte probleme ale sistemului este clar că rezolvarea lor poate influența în bine viitorul a trei milioane de copii”, a adaugă el.

Ministrul Muncii a chemat luni sindicatele din Educație pentru a discuta despre Legea Salarizării.

Elevii de clasa a XII-a se pot înscrie începând de azi, 29 mai, la examenul de Bacalaureat 2023. Potrivit Ministerului Educației, tinerii trebuie să completeze o cerere-tip de înscriere. „Înscrierea la sesiunile examenului național de bacalaureat 2023 se face prin completarea documentelor-tip de înscriere de către candidați în perioada 29 mai – 7 iunie 2023 – pentru sesiunea iunie-iulie, respectiv 17-24 iulie 2023 – pentru sesiunea august-septembrie (…)”, se arată în documentul primit de inspectoratele școlare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult