Acasa Actualitate-Interna Grindeanu: TAROM poate fi salvat. Trebuie găsite soluții punctuale de conducerea companiei

Grindeanu: TAROM poate fi salvat. Trebuie găsite soluții punctuale de conducerea companiei

scris de Misu Andrei
68 Afisari

Ministrul Transporturilor a declarat, luni, cu privire la situația actuală a TAROM, că singura soluția ca compania să fie salvată este planul asumat de Comisia Europeană, de la care conducerea nu trebuie să facă „rabat”.

 

Sorin Grindeanu susține că TAROM nu se află într-o situație economică bună, singura soluție fiind planul cu Comisia Europeană, care oferă șansa companiei de a fi salvată și de la care conducerea nu ar trebui să facă „rabat”.

„Taromul nu se află într-o situaţie economică bună, din păcate. De asemenea, am mai declarat acest lucru, îmi doresc, şi nu doar eu ci şi întreg Guvernul României şi cred că ori român de bună credinţă, ca Tarom-ul să nu intre într-un scenariu asemănător altor companii de transport aerian, scenariu nu tocmai fericit. În momentul în care ne-am angajat totuşi la un plan cu Comisia Europeană – şi e un lucru pe care România şi l-a asumat pentru salvarea Taromului, să se intre pe acel făgaş – un plan asumat, un plan care dă o şansă companiei Tarom de a fi salvată. (…) Nu există alt plan decât cel agreat cu Comisia Europeană. Nu trebuie să facem rabat la ceea ce ne-am angajat. (…) E un plan pe care trebuie să mergem şi să dăm o şansă. Nu descoperim apa caldă”, a afirmat Grindeanu la Prahova.

Ministrul Grindeanu a făcut referire și la revendicările salariale ale companiei, punctând dezechilibrele salariale. Acesta a menționat că unii dintre angajații companiei au nivelul de salarizare asemănător cu nivelul de salarizare „de la companii care merg foarte bine economic”.

„Ştiu ce înseamnă nivelul de salarizare din TAROM şi dezechilibrele care există în interiorul Taromului. Aş vrea să fiu foarte clar pentru că unele nivele (…) sunt asemănătoare cu nivele de salarizare de la companii care merg foarte bine economic, iar altele sunt pe salariul minim pe economie. În momentul în care te afli în această situaţie economică, o dublezi şi cu o anunţată grevă, intri într-un scenariu din ce în ce mai dificil în a salva compania TAROM. (…) Ştiu că există mulţi angajaţi, în special în teritoriu, care au nivelul de salariu minim pe economie şi mă aşteptam ca acolo în primul rând să se vină cu revendicări, nu revendicări pentru tot personalul, unii dintre ei având nivel de salarizare asemănător cu nivelul de salarizare de la companii care merg foarte bine economic”, a declarat ministrul Transporturilor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult