Acasa Actualitate-Interna Guvernul spune că nu sunt motive pentru creșterea bruscă a prețurilor și va controla stațiile de alimentare

Guvernul spune că nu sunt motive pentru creșterea bruscă a prețurilor și va controla stațiile de alimentare

scris de Misu Andrei
69 afisari

Premierul Nicolae Ciucă a dispus controale „ample” la stațiile de alimentare cu carburant, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, după ce au fost semnalate creșteri bruște ale prețurilor la combustibili. Executivul a transmis că nu va permite nicio tentativă de speculă. Mai multe cozi de mașini s-au format la diverse benzinării din țară, de teama că prețurile ar putea crește rapid peste noapte.

„Nu există motive reale pentru creșteri accelerate de prețuri în România. Țara noastră are stocuri suficiente de carburant. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a dispus începerea de controale ample la stațiile de alimentare cu carburant. Guvernul României nu va permite niciun derapaj, nicio tentativă de speculă”, arată mesajul purtătorului de cuvânt de la Guvern, Dan Cărbunaru.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunțase anterior că „România nu are nicio problemă cu aprovizionarea cu carburanți în benzinării”. „Am avut astăzi întâlniri de lucru cu reprezentanții Rompetrol și ai OMV Petrom și am primit asigurări că există stocuri suficiente de produse petroliere și vor asigura livrările către clienți. Totodată, vreau să le transmit românilor că nu trebuie să intre în panică și să stea la cozi. Avem suficiente stocuri!”.

Cozi uriașe de mașini s-au format la benzinăriile din țară, panica fiind stârnită de zvonuri pe rețelele sociale privind creșterea bruscă a prețurilor la combustibil peste noapte precum și o posibilă penurie a carburanților. De asemenea, creșteri ale prețurilor de până la 11 lei au fost semnalate pe internet, deși nu este clar câte stații de alimentare aveau acest preț.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult