Acasa Actualitate-Interna Impozitele pe clădiri pe baza grilei notariale, în vigoare din 2025

Impozitele pe clădiri pe baza grilei notariale, în vigoare din 2025

scris de Misu Andrei
50 Afisari

Noile modificări aduse Codului Fiscal, prin care se stabilește un nou mod de calcul al impozitelor pe clădiri pe baza grilei notariale începând cu 1 ianuarie 2025, a fost promulgat de Klaus Iohannis.

Actul normativ promulgat vizează aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale.

Legea mai prevede ca suprataxarea contractelor de muncă part-time să rămână în continuare aşa cum este prevăzută în Ordonanţa Guvernului 16/2022 de modificare a Codului fiscal.Actul normativ mai stipulează că impozitul pe dividende se stabileşte prin aplicarea unei cote de impozit de 5% asupra dividendului brut plătit unei persoane juridice române. Impozitul pe dividende se declară şi se plăteşte la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plăteşte dividendul.

Evaluatori: Folosirea grilei notariale va duce la blocaje

În vara acestui an, evaluatorii autorizaţi afiliaţi ANEVAR spuneau că modificările care vor să fie aduse de Coaliţia de guvernare asupra modului de impozitare a clădirilor, în speţă folosirea valorilor cuprinse în grilele notariale, ar putea duce la blocaje.

Modificările fiscale planificate de coaliţie vizau şi ca impozitarea proprietăţilor să se facă la valoarea reală, urmând ca până la realizarea unui sistem de evaluare să fie folosite grilele notarilor.

Impozitarea va fi pe categorii rezidenţial/nerezidenţial (se renunţă la impozitarea pe persoana fizică versus persoană juridică). Până la realizarea unui sistem digital şi actualizat de evaluare în timp real a valorii proprietăţilor, se va folosi grila notarială. Acest principiu va fi aplicat atât la clădiri cât şi la terenuri.

În legătură cu aceste propuneri, ANEVAR precizează că această „grilă notarială” se numeşte „Studiu de piaţă” şi, conform Codului fiscal, trebuie să conţină valorile minime consemnate pe piaţa imobiliară specifică în anul precedent.

Conform modificării Codului fiscal din decembrie 2021, prin Legea nr. 308/2021, elaborată fără consultarea ANEVAR, „Studiul de piaţă va fi întocmit de către experţi evaluatori autorizaţi”.

Astfel, ANEVAR precizează că aceste studii de piaţă care se vor întocmi pentru anul 2023 sunt asimilate analizei pieţei imobiliare şi nu includ niciun proces de estimare a valorii proprietăţilor, ci doar o prezentare din informaţiile publice a datelor privind preţurile minime consemnate în anul anterior.

Evaluatorii subliniază faptul că în zonele unde nu există pieţe active (în care nu sunt înregistrate tranzacţii) sau pe segmentele de piaţă unde nu au fost tranzacţii, studiile nu vor prezenta valori.

Considerăm că utilizarea acestor studii pentru stabilirea valorilor impozabile a proprietăţilor va genera multe situaţii în care acestea nu vor putea fi identificate/încadrate, situaţie care va conduce la un blocaj, astfel utilizarea studiilor va crea dificultăţi statului în stabilirea şi colectarea impozitelor”, arată ANEVAR.

Conform Asociaţiei, sistemul actual de estimare a valorilor impozabile poate fi adaptat astfel încât să se asigure obiectivele asumate prin PNRR de trecere a valorii impozabile spre valoarea de piaţă, dar nu prin utilizarea studiilor de piaţă menţionate în Codul fiscal.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS