Instanţa Supremă a interzis divorţul prin mediere | Ziua Veche
Acasa Actualitate-Interna Instanţa Supremă a interzis divorţul prin mediere

Instanţa Supremă a interzis divorţul prin mediere

scris de Misu Andrei
74 afisari

Divorțul prin mediere a fost interzis printr-o decizie a Curții Supreme. Mai precis, magistrații Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit că desfacerea unei căsnicii este o problemă personală, în care este implicat statutul persoanei. Or, acesta din urmă nu poate fi subiect de negociere. De la data la care decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, oricine vrea să divorțeze este obligat să treacă printr-un proces, cu termene, avocați și martori.

Divorțul crește riscul de deces prin accident

Avocatul Adrian Cuculis a explicat la Digi24 că soţii care vor dori să divorţeze vor avea mai puţine opţiuni, în condiţiile în care acordul de mediere nu mai poate constitui decât o probă incipientă, doar judecătorii putând lua act de decizia de divorţ. Asta va avea drept consecinţe atât costuri mai ridicate – taxa de timbru va fi de 200 de lei faţă de 20 de lei cât costa medierea – cât şi timp mai îndelungat.

Decizia a fost luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în 9 decembrie, iar hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial săptămâna trecută.

Instanţa a fost sesizată de Avocatul Poporului cu recurs în interesul legii în materie civilă cu privire la interpretarea unor articole din Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator. Judecătorii trebuiau să stabilească dacă instanța de judecată poate lua act de acordul de mediere prin care părțile s-au înțeles cu privire la desfacerea căsătoriei și la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului. Sesizarea a fost făcută în condiţiile în care instanţele judecătoreşti au dat interpretări diferite acestor prevederi legale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult