Acasa Actualitate-InternaInvestigatii 10 hoti care furau masini de lux au fost retinuti de politie

10 hoti care furau masini de lux au fost retinuti de politie

scris de Ziua Veche
131 Afisari

Hoti masini de lux-foto AgerpresPoliţiştii împreună cu procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au efectuat, marţi dimineaţă, 21 de percheziţii în şase judeţe din ţară şi în Bucureşti şi au reţinut 10 persoane ce urmează a fi audiate în legătură cu furtul mai multor maşini de lux.

 

Purtorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisar Christian Ciocan, a declarat că se derulează 21 de percheziţii în acest caz urmând ca după audieri să se stabilească calitatea procesuală a celor ridicaţi în urma descinderilor.

Oficialul a precizat că percheziţiile au loc în judeţele Vâlcea, Vrancea, Călăraşi, Constanţa, Bacău, Argeş şi în Capitală .

El a adăugat că cele nouă persoane suspecte au fost duse la sediul Serviciului Furturi Auto din Capitală. Acestea ar fi membre ale unor reţele care ar fi furat cel puţin nouă maşini de lux marca BMW X5 şi BMW X6, care erau scoase din ţară şi vândute în străinătate la preţuri mai mici.

Ancheta este coordonată de procurori ai Parchetului Tribunalului Bucureşti.

Comisarul Ciocan a mai spus că anchetatorii urmează să stabilească dacă reţelele de hoţi vizate de percheziţiile de marţi au ramificaţii şi în afara ţării.

Ciocan a precizat că acţiunea vine la scurt timp după întâlnirea anuală a şefilor de poliţie din capitale europene de la Bucureşti, la care au participat şapte oficiali din UE. La această conferinţă, una din temele abordate a fost combaterea furturilor internaţionale de autoturisme de lux.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS