Poliţişti şi procurori desfăşoară miercuri 169 de percheziţii în Bucureăti şi în mai multe judeţe, în dosare de evaziune fiscală, contrabandă, înşelăciune, bancruta frauduloasă, obţinere ilegală de fonduri, delapidare, fals, furt calificat, infracţiuni de mediu si corupţie, 75 de persoane urmând să fie duse la audieri.
”Astăzi, 29 mai 2024, Inspectoratul General al Poliţiei Române, împreună cu Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, coordonează o amplă operaţiune de combatere a infracţiunilor economico-financiare şi a celor de natură judiciară. Astfel, poliţiştii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 169 de percheziţii domiciliare şi pun în aplicare 75 de mandate de aducere, în cadrul unor acţiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale şi protejarea comunităţii de activităţile ilegale”, anunţă autorităţile.
Sunt vizate infracţiunile de evaziune fiscală, contrabandă, înşelăciune, bancruta frauduloasă, obţinere ilegală de fonduri, delapidare, fals, infracţiuni prevăzute de Codul fiscal, furt calificat, infracţiuni de mediu si corupţie.