Acasa Actualitate-InternaInvestigatii A început omorul în campania electorală. Ziaristul Dan Bucura a luat bătaie

A început omorul în campania electorală. Ziaristul Dan Bucura a luat bătaie

scris de P.C.R.
12 afisari

Dan Bucura, jurnalistul de investigaţii Realitatea TV, fost redactor-şef al ziarului PUTEREA, până de curând, a fost bătut, miercuri seară, în scara blocului, de doi bărbaţi. Unul dintre agresori i-a transmis să nu mai apară la televizor. „Am ridicat capul, prima conversaţie a fost un pumn in ochi”, a relatat ziaristul.

A început omorul în campania electorală. Ziaristul Dan Bucura a luat bătaie

Dan Bucura a relatat la Realitatea TV momentul agresiunii. „M-am întors acasă, în scara blocului lumina era stinsă deşi este mereu aprinsă, am aprins-o. Când am vrut să urc primele trepte, un individ, un baiat foarte corpolent, un interplop cum le mai zic eu, cu o şapcă pe cap, m-a abordat. Am ridicat capul, prima conversaţie a fost un pumn in ochi şi am auzit ceva foarte surprinzator. Mi-a spus: „Mai apari în m…ţii m..ii la televizor!” A mai venit un altul, care avea o cagulă şi mi-a mai aplicat o mică corecţie, o bâtă peste mâini. Singura chestie pe care am reţinut-o a fost chestiunea despre televizor. Aveam mobliul care imi cazuse din mână si portofelul cu ceva bani, nu mi-a dispărut nimic. Au fugit pe unde au intrat, prin spatele blocului.

Au ieşit vecinii speriaţi, au sunat la poliţie, au venit poliţiştii de la secţia 19. Pe cel cu cagulă nu-l pot recunoaşte, pe cel de-al doilea l-am descris poliţiei”, a spus jurnalistul.

„Chestiunea asta nu are altă legătură decât cu meseria mea”, a mai spus ziaristul. El a adăugat că se va uita peste ultimele materiale jurnalistice pentru a încerca să facă o legătură cu agresiunea.

6 comentarii

Ciu Huhu 17-05-2012 - 05:15

100% sigur, gunoaiele umane care l-au batut pe acest ziarist sint securisti basisti pedelisti disperati ca pierd ciolanul!!!!!!!!

gicu 17-05-2012 - 06:22

@ciu ciu

Pai cum sa-l bata ”securistii basisti” cind el insusi este fiu de ”securist basist”?!
Asa ca lasa-ti-o moarta !

Ciu Huhu 17-05-2012 - 08:57

E adevarat?

Ciu Huhu 17-05-2012 - 08:59

Are mutra de securist ziaristu asta!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 17-05-2012 - 10:35

…alla micu, ai fost har.nick de dimineata, vezi daca aseara te culcasi devreme, cu lapticu si somnicu …i-ti margee mintea. Acum ,la plimbarica, vezi de buzz.unare, dhonshoara caragza circulla peM AGHERU !dUPA AMIAZA ,te asteptam pe …forum !

MI-5 17-05-2012 - 12:16

Nici vorba de politica…
Dupa felul in care s-a procedat este clar o rafuiala de tip mafiot.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult