Acasa Actualitate-InternaInvestigatii A omorât-o pe contabila firmei care l-a concediat

A omorât-o pe contabila firmei care l-a concediat

scris de Z.V.
2 afisari

O femeie din Cugir, judeţul Alba, a fost ucisă, joi dimineaţă, în faţa societăţii la care lucra, victima fiind înjunghiată de mai multe ori cu un cuţit de către un tânăr care apoi s-a predat Poliţiei.

Bărbatul care a ucis o femeie cu mai multe lovituri de cuţit era fost coleg de serviciu al victimei şi ar fi vrut să se răzbune pentru că fusese concediat.

Surse apropiate anchetei au declarat, joi, pentru Mediafax, că femeia a fost înjunghiată cu un cuţit în zona gâtului chiar în momentul în care cobora din maşină pentru a merge la serviciu.

Potrivit surselor citate, după ce a ucis-o pe femeie bărbatul a sunat la 112 şi a anunţat Poliţia, după care a intrat în incinta unităţii în care femeia era angajată şi le-a spus colegilor acesteia că a ucis-o.

Poliţiştii şi medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru femeie, aceasta fiind găsită moartă într-o baltă de sânge.

Potrivit apropiaţilor celor doi, ucigaşul este fost coleg de serviciu al victimei, însă la sfârşitul anului trecut fusese concediat. Femeia lucra ca şi contabilă în cadrul societăţii, iar în ultimele zile aceasta a fost căutată de mai de mai multe ori de către fostul angajat pe motiv că ar fi trebuit să mai încaseze o sumă de bani.

Conducerea firmei la care lucrau cei doi nu a dorit să facă niciun comentariu, însă unii dintre foştii colegi ai acestora susţin că bărbatul ar fi vrut să se răzbune pe femeie din cauză că fusese concediat.

Potrivi Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, poliţiştii criminalişti au stabilit în urma primelor cercetări că bărbatul, în vârstă de 33 de ani, a aşteptat-o pe femeie, joi dimineaţă, în faţa Parcului Industrial din Cugir, societate în cadrul căreia aceasta lucra, şi se pare că după o discuţie în contradictoriu a înjunghiat-o de mai multe ori cu un cuţit.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult