Acasa Actualitate-InternaInvestigatii A pătruns prin efracţie în ambasada României din Roma

A pătruns prin efracţie în ambasada României din Roma

scris de M.A.
7 afisari

Un român a pătruns prin efracţie, în cursul nopţii de luni spre marţi, în incinta secţiei consulare a ambasadei României din Roma, cerând repatrierea, bărbatul fiind imobilizat şi arestat de autorităţile italiene, informează ziarul La Repubblica.

A intrat prin efractie in ambasada de la Roma

A intrat prin efractie in ambasada de la Roma

Românul în vârstă de 43 de ani a pătruns în cursul nopţii în sediul secţiei consulare a ambasadei României, pe strada Serafico din Roma. A escaladat un balcon şi a intrat într-unul din birouri, transmite Mediafax. Agenţii de pază ai consulatului au observat prezenţa suspectului în clădire şi au alertat carabinierii, care l-au imobilizat şi l-au arestat. Anchetatorii au descoperit că suspectul forţase fereastra biroului în care a reuşit să intre. Românul a explicat că încercase să obţină documentele necesare revenirii în România.

1 comentariu

gogu 10-05-2011 - 21:09

Curios ! Si sistemul tehnic de paza si alarmare de ce nu s-a declansat ? Sau nu exista ? Orice casa de schimb valutar are asa ceva !

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult