Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Aberatiile insolventei: Statul baga bani in buzunarele lichidatorilor

Aberatiile insolventei: Statul baga bani in buzunarele lichidatorilor

scris de Ziua Veche
0 afisari

Ziuaveche.ro continua campania declansata pe subiectul “insolventa la romani” cu exemple elocvente a modului in care, gratie unor legi prost gandite, banii contribuabililor sunt cheltuiti aiurea, iar birocratia este ridicata la rang de arta.

 

 

 

Numeroase SRL-uri care numai functioneaza de ani de zile, nu mai au niciun fel de activitate, nu si-au preschimbat certificatele de inmatriculare sau nu si-au mai depus bilanturile la ONRC datorita lipsei de activitate, au fost dizolvate in ultimii ani la initiativa Registrului Comertului. Hotararile judecatoresti de dizolvare a acestor societati comerciale au fost publicate in Monitorul Oficial, unele de peste doi, trei ani. Cu toate ca au trecut ani de la dizolvare, si nimeni nu a reclamat vreo suma de bani datorata de respectivele firme, administratiile financiare de sector au purces la finele anului trecut la inventarierea tuturor societatilor comerciale care apar in evidentele fiscale cu datorii vechi la stat, oricat de neinsemnate ar fi sumele, si au initiat campanii costisitoare pentru recuperarea unor datorii imposibil de recup

erat. In mare parte, aceste datorii reprezinta sume modice, unele mai vechi de 5 ani – asadar prescrise – dar administratiile financiare au cerut tribunalelor sa numeasca lichidatori la aceste firme, care fizic nu mai exista si de unde sansele de recuperare a vreunei datorii sunt practic nule. Aici intervine substratul. Pe de o parte, administratiile financiare vor sa-si acopere propria neglijenta de neurmarire a unor datorii in perioada cat nu intervenise termenul de prescriptie, iar pe de cealalta parte cer tribunalului sa numeasca lichidatori, care sa fie platiti din fondurile speciale. Adica din bani publici, pentru ca fondul de lichidare infiintat cu circa un an-doi in urma este constituit dintr-un procent al taxelor platite de cetateni la Oficiul Registrului Comertului din subordinea Ministerului Justitiei. Practic, pentru datorii neinsemnate, unele chiar prescrise, sunt cheltuite sume enorme din banii publici pe onorarii de lichidatori, asigurandu-le acestora o paine alba de mancat. Si asta in conditiile in care statul nu-si poate recupera propriile creante. Presa a atras atentia, inca dinainte ca legea privind constituirea fondului de lichidare sa intre in vigoare, ca acest fond va fi o “vaca de muls” pentru practicienii in insolventa, menit sa le asigure acestora onorarii din taxele colectate de Registrul Comertului.

Un caz concret

Din cauza ca nu si-a preschimbat certificatului de inmatriculare din anul 2004 si nu a mai depus bilantul la ONRC, in anul 2008 Registrul Comertului a initiat actiunea de dizolvare a societatii comerciale Poligraphia SRL din Bucuresti, conform prevederilor Legii 31/1990 a societatilor comerciale. O actiune clasica, intalnita la mii, daca nu zeci de mii de firme in Romania. Tribunalul Bucuresti a decis prin hotarirea nr. 1726/06.02.2008 dizolvarea firmei, solutia fiind publicata in Monitorul Oficial Partea a IV-a nr. 2709/16.05.2008. Ca atatea alte mii de SRL-uri din Romania, dizolvate in conditii similare, SC  Poligraphia SRL numai avea activitate din 2002. Minune totusi, la doi ani dupa decizia instantei de dizovare, Administratia Finantelor Publice Sector 3, in baza unor decizii ale conducerii acesteia, a solicitat Tribunalului Bucuresti, prin cererea 2813/3/2010, suspendarea dizolvarii si numirea unui lichidator, invocand niste datorii catre bugetul de stat vechi de ani de zile. Instanta a admis cererea si a numit lichidator in cauza pe Ioana Florea din Bucuresti, careia i-a stabilit si un onorariu de 1000 ron. De unde se vor plati acesti bani, daca debitoarea nu mai exista si nu mai are nicio avere, a stabilit instanta (vezi facsimil): “din fondul de lichidare constituit in temeiul Legii nr. 85/2006, privind procedura insolventei”. Exemplu aratat este valabil in multe alte spete similare, in care se ridica intrebarea legitima de ce statul roman da dovada de atata generozitate financiara cand este vorba de lichidatori? In sensul ca in cazuri ca cel mai sus prezentat, statul risca sa nu recupereze niciun leu de la SRL-urile dizolvate, dar gratie unor legi abil mestesugite, asigura  bani publici lichidatorilor pentru o munca de hartogaraie de-a dreptul inutila.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult