Două autocare și un TIR au fost implicate, vineri dimineața, într-un accident produs pe E70, în Teleorman. A fost declanșat Planul Roșu de intervenție.
Accidentul a avut loc între localitățile Bujoreni și Prunaru, anunță ISU Teleorman.
„Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea optimă a misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție. La fața locului, echipajele operative intervin cu 2 autospeciale de stingere, 1 autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple, 8 ambulanțe SMURD și 6 ambulanțe SAJ.
În sprijinul forțelor din teren, a fost solicitat și un elicopter SMURD. Din cadrul ISU Giurgiu se deplasează la locul accidentului o autospecială de transport victime multiple și două ambulanțe SMURD”, a transmis sursa citată.
UPDATE – Patru persoane, printre care şi doi minori, au fost rănite în accident, iar un autobuz şi un autotren au ars, incendiul fiind lichidat, anunţă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. „În eveniment au fost 18 persoane implicate, bilanţul victimelor fiind următorul: un minor de 16 ani, cu politraumatisme, preluat de elicopterul SMURD; minor de 15 ani, cu TCC, preluat de o ambulanţă SMURD; un adult de 60 ani, cu traumatism abdominal, preluat de o ambulanţă SMURD; un adult, cu traumatism la membrul inferior stâng, preluat de o ambulanţă SMURD”, precizează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă