Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Accident pe DN1B – 10 persoane din Ansamblul folcloric Străjencuţa, răniţi

Accident pe DN1B – 10 persoane din Ansamblul folcloric Străjencuţa, răniţi

scris de C.F.V.
1 afisari

Un microbuz cu 20 de persoane la bord dintre care 16 adolescenţi şi patru instructori, membri ai Ansamblului folcloric ‘Străjencuţa’ din Suceava s-a răsturnat marţi pe DN 1B, Buzău-Ploieşti, la ieşire din municipiul Buzău, după ce a fost lovit de un automobilist care circula cu viteză.

Accident grav peDN1B

Zece persoane au fost rănite şi au ajuns cu ambulanţele la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului judeţean Buzău, dintre care două sunt în stare gravă cu politraumatisme. ‘Două persoane au fost aduse la secţia de primiri urgenţe sub cod galben, acuzând traumatisme multiple, celelalte sunt stabile, dar sunt în stare de şoc şi au nevoie de consiliere psihologică‘, a declarat pentru Agerpres asistentul şef al UPU Buzău, Luminiţa Turcu. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, comisar şef Florina Crucianu, circulaţia a fost restricţionată pe un singur sens de mers.

Din primele cercetări ale poliţiştilor rezultă că Ansamblul folcloric ‘Străjencuţa’, format din 20 de membri, se deplasa de la Suceava la Bucureşti la o filmare, la intersecţia DN 1B şi DN 2B, şoferul a tras pe dreapta pentru a cere detalii privind traseul, iar la intrare pe carosabil a fost lovit de un automobilist care circula cu viteză.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult