Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Accident pe DN6, la Topleț; o persoană a murit carbonizată, două au suferit răni grave

Accident pe DN6, la Topleț; o persoană a murit carbonizată, două au suferit răni grave

scris de C.F.V.
267 Afisari

O persoană a murit carbonizată, iar alte două au suferit răni grave, în urma unui accident de circulație care a avut loc, în cursul nopții de joi spre vineri, pe DN6, în afara localității Topleț din județul Caraș-Severin, autoturismul în care se aflau victimele luând foc în urma impactului cu un ansamblu de vehicule condus de un șofer turc.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin, persoana care a decedat a fost găsită carbonizată în autoturismul implicat în accident.

‘Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce un tânăr de 19 ani, din comuna Topleț, a condus un autoturism pe DN 6, direcția Orșova – Caransebeș, într-o curbă la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule. După impact, autoturismul a luat foc, unul dintre pasageri fiind găsit carbonizat’, arată sursa citată.

Conducătorul auto și un alt pasager au fost răniți grav și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Identitatea celor doi pasageri din autoturism urmează să fie stabilită.

Conducătorul ansamblului de vehicule, un cetățean turc, a fost testat cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult