Accident în Suceava: Un mort si cinci răniti | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Accident rutier grav în Suceava: O persoană a murit și cinci au fost rănite

Accident rutier grav în Suceava: O persoană a murit și cinci au fost rănite

scris de G. D.
10 afisari

Un accident grav s-a produs joi dimineață pe DN 2 E, în Suceava, la ieșirea din municipiul Fălticeni spre Gura Humorului, după ce șoferul unui microbuz a intrat fără să se asigure pe șosea și a fost lovit de un camion.

Accident rutier grav în Suceava (Foto Yiarul de pe Net)

Accident rutier grav în Suceava (Foto Yiarul de pe Net)

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat că accidentul a avut loc ieşirea din Fălticeni spre Gura Humorului, după ce şoferul micobuzului a intrat pe DN 2 E fără să se asigure, fiind lovit de un camion.

În urma impactului, şoferul microbuzului a murit, iar cinci pasageri din microbuz au fost răniţi.
Soferul microbuzului, un barbat in varsta de 60 de ani, nu a acordat prioritate la iesirea dintr-o intersectie si a lovit betoniera. In urma impactului violent, microbuzul s-a rastunat pe sosea si a fost grav avariat. Soferul, pe nume Neculai Nechiforeasa, originar din Baia, a murit pe loc iar 5 pasageri au fost raniti. Microbuzul transporta angajati ai Spitalului de Recuperare Neuropsihica Sasca, 13 asistenti si infirmiere, care mergeau la serviciu la ora accidentului. Conform martorilor, pasagerii au strigat la sofer sa opreasca pentru ca au vazut betoniera, insa impactul nu a mai putut fi evitat.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, răniţii au primit asistenţă medicală la faţa locului, iar trei dintre ei au fost transportaţi la Compartimentul de primire urgenţe al Spitalului Fălticeni. Ceilalţi doi, care au escoriaţii minore, au refuzat transportul la spital.

Circulaţia rutieră în zona producerii accidentului a fost blocată in totalitate mai bine de o ora.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult