Adrian Panduru, mâna dreaptă a lui Sile Cămătaru s-a predat | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Adrian Panduru, mâna dreaptă a lui Sile Cămătaru s-a predat

Adrian Panduru, mâna dreaptă a lui Sile Cămătaru s-a predat

scris de Laurentiu Banches
2 afisari

Adrian Panduru, s-a predat  la Poliţia Capitalei, el fiind dat în urmărire internaţională, pentru a fi pus în executare mandatul de arestare preventivă emis de instanţă pe numele acestuia.

Adrian Panduru, mâna dreaptă a lui Sile Cămătaru s-a predat (Foto: ziaruloval.ro)

Adrian Panduru, mâna dreaptă a lui Sile Cămătaru s-a predat (Foto: ziaruloval.ro)

Considerat mâna dreaptă a interlopului Sile Cămătaru, Panduru a fost căutat la toate adresele cunoscute de poliţişti, care au discutat cu familia şi apărătorii acestuia, cărora li s-a adus la cunoştinţă că e urmărit internaţional. În 7 noiembrie, Panduru, zis Limbă, a fost reţinut, alături de alte 21 de persoane vizate în noul dosar, de proxenetism, al lui Sile Cămătaru. Dintre cei 22 de reţinuţi, au primit mandate de arestare Sile Cămătaru, Teodor Ion, Julya Mazirov şi Adrian Panduru, printr-o decizie luată de Judecătoria Sectorului 1.

Mandatul de arestare pe numele lui Panduru a fost emis după expirarea ordonanţei de reţinere, iar acesta nu a fost găsit de poliţişti, pentru a fi dus în arest. În aceste condiţii, „locotenentul” lui Sile Cămătaru a fost dat în urmărire naţională, iar apoi şi internaţională. Tribunalul Bucureşti a respins contestaţiile faţă de arestarea preventivă făcute de Sile Cămătaru, Teodor Ion, Julya Mazirov. În cazul contestaţiei formulate de Panduru, cauza a fost disjunsă şi a primit termen data de 19 noiembrie, decizia de vineri a instanţei bucureştene fiind definitivă, potrivit mediafax.

Celelalte 18 persoane vizate în noul dosar al lui Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, se află în arest la domiciliu sau sub control judiciar. În acest dosar, anchetatorii au făcut percheziţii în Bucureşti şi nouă judeţe, la locuinţele unor suspecţi de proxenetism şi la cazinouri din București, unde aceştia ar fi racolat clienţi, majoritatea cetăţeni străini, de la care ar fi cerut între 100 şi 700 de euro în schimbul unor acte sexuale cu prostituate.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult