Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Argeş: O învăţătoare şi-a înjunghiat mama de 170 de ori

Argeş: O învăţătoare şi-a înjunghiat mama de 170 de ori

scris de A.B.
2 afisari

Crimă fără precedent în România. O învăţătoare din Curtea de Argeş şi-a omorât mama cu nu mai puţin de 170 de lovituri de cuţit. Mai mult, aceasta ar fi folosit două cuţite, după ce vârful primului cuţit s-a rupt. Agresoarea a recurs la un asemenea gest pentru a pune mâna pe banii mamei sale.  

crima

foto: tvmures.ro

Femeia de 75 de ani din Curtea de Argeş a fost înjunghiată de fiica sa de 170 de ori cu cuţitul. Dan Manu, şef al Laboratorului de Medicină Legală Argeş, a declarat la România TV că victima prezintă peste 170 de leziuni, dintre care 153 de plăgi penetrante în cavitatea toracică.”Un caz fără precedent în România şi din nefericire este foarte posibil să intrăm în topul internaţional. Cercetarea medico-legală făcută sâmbătă dimineaţă la Piteşti, la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Argeş, a pus în evidenţă peste 170 de leziuni traumatice produse cu cuţit. Dintre acestea, 153 erau plăgi penetrante în cavitatea toracică şi acestea aveau corespondent ca înţepături organele viscerale, în primul rând pulmonare bilaterale. Este un caz fără precedent. Cred că sunt printre puţinele, dacă nu singura cu atâtea leziuni traumatice pe corpul victimei. Mama a fost omorâtă de fiică. Fiica este cadru didactic. În acest caz va fi expertizată medico-legal psihiatric privind eventualele tulburări psihice care puteau să-i afecteze discernământul. Leziunile traumatice au fost în special pe partea dorsală a toracelui, pe spate şi în profunzime. Nu ştiu exemple cu atâtea leziuni traumatice produse cu cuţit”, a declarat Dan Manu.

El a precizat că este posibil ca învăţătoarea criminală să fi folosit două cuţite. „Datele de la anchetă cu constatarea medico-legală de la autopsie au pus în evidenţă două feluri de plăgi tăiate, ceea ce denotă că au fost folosite două cuţite. Erau destul de mari în aşa fel încât să poată penetra cavitatea toracică şi implicit să înţepe plămânii. Au fost şi plăgi superficiale, nepenetrante în cavitate care n-au dus la hemoragia internă, la hemoragia toracică, dar fără discuţie cele 33 de plăgi penetrante îm cavitate cu înţeparea celor doi plămâni au dus la hemoragie masivă şi sigur şi după deces, agresorul a continuat. Vârful primului cuţit s-a rupt pentru că a lovit în două coaste. Cred că trebuie luat în calcul şi disperarea”, a precizat Dan Manu.

Psihologul Hanibal Dumitraşcu a declarat pentru Romania TV că agresoarea ar putea suferi de o psihoză maniaco-depresivă. „Este vorba despre o descărcare. Comportamentul său trădează dezagregarea personajului. Cred că este vorba de un personaj aflat sub imperiul psihozei. Ceea ce s-a întâmplat este fără precedent. Comportamentul rămâne să fie stabilit de expertiza psihiatrică. Din punctul meu de vedere, suferă de o boală psihotică. Este o ură acumulată în timp, comportament de nestăpânit care trădează ura şi o tulburare adâncă de tip psihotic. Nu cred că este vorba de schizofrenie. E vorba de psihoză maniaco-depresivă”, a precizat, la România TV, psihologul.

Potrivit anchetatorilor, armele crimei au fost identificate, iar femeia a recunoscut crima. „Femeia, care este fiica victimei, a recunoscut că şi-a ucis mama. Motivează faptul că au avut un conflict spontan izbucnit în urma unor neînţelegeri legate de anumite sume de bani. Din informaţiile pe care le am, colegii mei au fost conduşi la locul unde femeia aruncase bluza şi un cuţit. A folosit două cuţite la comiterea crimei, pe unul l-a lăsat în casă, iar pe celălalt l-a aruncat la ghena de gunoi”, a declarat comisar şef Dănuţ Dinu, citat de Mediafax.

11 comentarii

vodka 02-06-2012 - 19:09

ALO, ALO, JIDOCIU HUHUDAN !!! Paganule pedelac, aveai o sora prin Arges?

Liviu 02-06-2012 - 19:24

Se tampeste lumea … A-ti mentine sanatatea mentala in aceste conditii, in care distrugerea si dementa sunt la ordinea zilei, este din ce in ce mai greu. Ori „colaborezi” si pui botul ajungand cu creierul spalat, ori opui rezistenta si te mananca sobolanii … Calea de mijloc este ca de obicei cea mai grea !

vodka 02-06-2012 - 19:30

CRIMA E RUPTA DIN RAI, dar porunca zice „sa nu ucizi”, si legea la fel, ca sa ne zapaceasca

Mache 02-06-2012 - 20:24

Sigur ca se tampeste lumea Liviule. E suficient sa te uiti in oglinda 😉 Ai gasit acum si scuza convenabila pentru starea precara a sanatatii tale mintale. 😉 Dara asta e evident doar laudarosenie gaunoasa – noi stim ca mintea ti-a grav subrezita de multa vreme 😉 🙂 🙂

Ciu Huhu 03-06-2012 - 07:47

Mache, esti cel mai mare monstru, gunoi uman din Universul Infinit! Cenzoeule vei arde in Iad

vodka 02-06-2012 - 19:37

totusi, de 170 de ori e cam exagerat, chiar sa fi fost un chinez legionar si 2-3 la carotida erau de ajuns

vodka 02-06-2012 - 19:40

despre cultura chineza nu se stie prea bine cum le au ei cu parastasele, domnule Ciu Huhu, ce ne puteti spune?

Ciu Huhu 02-06-2012 - 20:11

Vodka-nule si fi-tu, fi-ta te vor injunghia pentru bani, la fel pe cre…ul Mache, e scris la Dzeu., IN DESTINUL VOSTRU, se va intimpla!

vodka 02-06-2012 - 23:50

NICI DE PARASTAS N-O SA-TI BAGE HUHULE!
adio si n-am cuvinte, o sa-ti impinga scara si, cum cazi inainte sa te dezmeticesti o sa-ti traga plasticu pe cap, asa ca nu raman urme, pe urma zice ca asa te-a gasit in gradina.
si te mosteneste!
nu e gluma, scrie la tarot clar, n-ai cum sa ocolesti destinul, doar daca ……
dar nu-ti spun

Ciu Huhu 03-06-2012 - 07:48

Mache, esti cel mai mare monstru, gunoi uman din Universul Infinit!

vodka 03-06-2012 - 08:08

CATRE SEMITUL HUHU
ce, n-ai somn?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult